octombrie 8, 2009

Fotbalul sună a gol, pe stadion

Este evident că în spaţiul public rezervat microbiştilor s-a ajuns să se discute mai puţin despre jocul de fotbal. Timpul excedentar pe care posturile de nişă îl au în permanenţă la dispoziţie determină analizarea până la suprasaturare, plictiseală şi dezgust a fiecărei mişcări din buze, din cap, din mâini a conducătorilor sau oricărui amploaiat cât de cât cunoscut, încât faptul că Steaua joacă prost, Dinamo e haotică sau Clujul e cenuşiu trece în derizoriu.
Publicul e adormit şi rămâne acasă, la televizor, în ziua meciului, ba chiar uită că a început Steaua

octombrie 5, 2009

B de la Bonetti, Bergodi, Borcea şi Becali

Liga I – o spirală a nebuniilor, un labirint al groazei, un circ experimental în care totul este obsesiv-repetitiv. În care ar fi o ipocrizie să găsim vină numai actorilor, fie ei conducători, antrenori sau jucători, ci în egală măsură este culpabilă presa, care ar trebui să-i tragă de mânecă. Dar cântărirea cu jumătăţi de măsură rămâne norma standard, chiar dacă se întâmplă să fie judecate două scenarii identice.
Spre exemplu, subiectul Dario Bonetti a fost dat afară de la Dinamo din cauză că a pătat onoarea unei părţi a acţionariatului. Situaţie întrucâtva

mai 28, 2009

Scrisoarea lui Mos Craciun catre Cristi Borcea

Mare mahar la clubul de fotbal Dinamo, Cristi Borcea a devenit subiectul unui excelent pamflet pe care l-am primit pe e-mail. Habr nu am cine l-a scris. Se cheama „Scrisoarea lui Mos Craciun catre Cristi Borcea”. (Update: sursa aici)
Dragă Borcică,
Am primit noua ta scrisoare şi nici măcar n-a fost nevoie să o mai deschid, pentru că ştiu ce vrei: să joci în Liga Campionilor. De obicei, nu răspund la scrisori, pentru că abia am timp să împachetez cadourile, darmite să răspund la milioane de scrisori; acum însă m-ai prins mai liber, pentru că eşti singurul copil care îmi