„Da, popor, e nepoata mea!”
Se ia personajul X, care ajunge primar într-un mare oraş şi are o nepoată. O ia pe nepoată pe lîngă el, fiindcă are încredere în ea. Locuitorii oraşului nu-l acuză de nepotism. Personajul ajunge demnitar la Bucureşti. Are nevoie de consilieri. Printre ei o ia şi pe nepoată. Fostului primar i se reproşează că s-a înconjurat de oameni pe care îi ştia de la primărie. Îşi mai ia şi nepoata consilieră? Peste poate! Cel mai bine ar fi fost dacă proaspătul demnitar ar fi spus cu gura lui de la bun inceput: „Popor, am angajat-o consilieră pe nepoata mea dinspre fratele lui