noiembrie 13, 2009

Lecţia de viaţă şi de moarte a lui Gheorghe Dinică

Cînd dai semne că intri în folclor ţi-ai atins obiectivul: eşti c-un picior în posteritate. Cazul lui Gheorghe Dinică e, în ciuda grelei pierderi, foarte fericit (atît cantitativ, cît şi calitativ). Contează mai puţin că Dinică a descins în folclorul urban în principal ca un imens boem, deşi prioritate ar fi trebuit să aibă enormul actor. Important e să nu uităm lecţia esenţială a maestrului: viaţa e scurtă; n-are rost să prindem 75 de ani plictisindu-ne.
I. Necrologul
Cînd moare un mare artist, televiziunile se bat furibund în necrologuri. Cel al Antenei 3 era

noiembrie 10, 2009

Dinica, "singurul om fara amprente"

Un text fain de la un prieten care l-a vizitat pe actor acasa, in primavara acestui an. Il reproduc aici cu permisiunea autorului, Val Manescu. 
MOTANUL LUI DINICĂ
La 11 punct am sunat. S-a auzit bîz şi poc. Am împins uşa şi m-am trezit în marmura albă de pe hol. De sus s-a auzit vocea inconfundabilă a Maestrului: la unu, a zis. Băi, s-a luat aerul! Am păşit cu respiraţia tăiată pe fiecare treaptă. Cum să respiri altfel, cînd, pe Wikipedia, la Gheorghe Dinică, vezi peste 100 de filme în care a jucat, zeci de roluri în Teatru (cu literă mare, aşa se scrie cînd e vorba

noiembrie 10, 2009

Sunt vagabondul vieții mele

Vagabondul a plecat. Dumnezeu să-l odihnească.