Gabriel Liiceanu si dosarul sau de la Securitate
„La sfârşitul lui 2006, am fost anunţat că „mi s-a găsit dosarul de urmărire informativă”. Când l-am citit prima oară, lucrul care m-a frapat a fost disproporţia dintre mijloacele pe care Securitatea le punea în mişcare şi lipsa de însemnătate a „obiectivului” care, de la bun început, eram. Cei de-acolo trebuiau, pentru a-şi justifica existenţa, să-şi creeze în permanenţă „obiectul muncii”, să-l inventeze, să-i dea o consistenţă şi un prestigiu pe care bietul „obiectiv”, cel mai adesea, nu le avea. Îşi exersau mârşava meserie pe nişte amărâţi, chinuiţi de viaţa