ianuarie 18, 2009

Piei Satana din pasaportul meu…ptiu, ptiu ptiu!

Mai tineti minte cand va vorbeam despre  fanatismul religios?  Despre apelul unui lider spiritual al BOR catre ortodocsi, prin care ii indemna sa boicoteze o decizie a statului laic? Era vorba de diavolul care se ascunde in cipul cu datele biologice, cip ce va fi inclus in pasapoartele si buletinele cetatenilor din UE.
Au fost atunci destui care mi-au reprosat ca am vazut „fanatism” acolo unde era numai credinta pura…. ca expresii precum „bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele

ianuarie 15, 2009

Cipul biometric si Biserica Ortodoxa Romana

Daca inainte de 1989, statul roman a intrat cu bocancii in viata Bisericii, acum Biserica incearca sa intervina in viata statului. Nu in viata personala a cetatenilor, pentru ca nu e vorba de un apel care sa vizeze o conduita personala, ci un apel care vizeaza boicotarea unor masuri ce vor fi luate la nivelul Uniunii Europene. Este vorba de introducerea elementelor biometrice în pasapoarte si in alte elemente de calatorie. Adica un fel de cip, care la o scanare cu un aparat spune cine trebuie sa fie posesorul cartii de indentitate sau al pasaportului, punand la dispozitia autoritatilor datele