noiembrie 16, 2018

Cărtărescu – Jurnal, partea I

Mircea Cărtărescu – Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Editura Humanitas

mai 24, 2009

Jurnalul real al Elenei B

„Imi inchipui ca poate te-ai distrat macar o data citind jurnalul “meu” fictiv din Academia Catavencu, un pamflet gustat de public. Ca fictiune, e bun, recunosc. Dar eu zic ca a venit timpul sa iti arunci un ochi si pe jurnalul meu real. Asta ca sa stii ce planuri am, ce gandesc, ce imi place si cine sunt cu adevarat, nu imaginea pe care mi-a facut-o presa.”
Jurnalul adevarat il veti gasi, spune pretinsa lui autoare, aici!
In fond, Romania e o tara libera, nu?
Mai mult, nu comentez!

aprilie 28, 2009

Doina Cornea „Jurnal – ultimele caiete”

La Fundaţia Academia Civică a apărut ultima parte a jurnalului doamnei Doina Cornea. Însemnări din anii 1988 – 2008. Cu o prefaţă de Ana Blandiana din care citez: „Există în acest jurnal al Doamnei Doina Cornea, din anii de maximă persecuţie şi primejdie, o asemenea fervoare metafizică, o asemenea dorinţă de a descoperi adevăratul sens al lucrurilor, de a despărţi ceea ce este esenţial şi peren de ceea ce – oricît de dureros – este derizoriu, încît întămplările din solul cărora cresc plantele luminoase ale gîndurilor se estempează pînă la dispariţie, aşa