Mândrie călcată în picioare şi prejudecăţi cât cuprinde în magazinele româneşti
Nu cu foarte mult timp în urmă, la Diverta. Cumpăr două filme zâneşti, le plătesc, iau bonul, pseudoecologistul din mine refuză politicos punga din plastic, iau şi filmele, dau să plec. Se dezlănuţuie teroarea. N-am prins alarmele de bombardament aerian, sper nici să n-o fac vreodată, dar am auzit în destule filme cam care e sunetul panicii. E, asta îmi înghesuiau mie în urechi chestiile acelea al căror nume îmi scapă, puse ca să ferească marfa de pofticioşii fără simţul proprietăţii altuia. Mă opresc. Nu ştiu dacă asta e reacţia normală sau dacă am vreo genă