iulie 24, 2008

Ajutor!

Mă obsedează de vreo trei ani. În tot acest timp, şi nu e puţin, am căutat să o aflu, dar nimic. Am întrebat în stânga, în dreapta, iar în stânga, şi mai abitir în dreapta. Tot nimic. Unora le-a stat pe limbă, dar nu au ştiut să o numească, alţii s-au uitat la mine şi au dat din umeri. Amicul Google, mereu gata să mă ajute, m-a rugat să-i dau un indiciu. N-am prea avut.
Într-o zi, acea zi în care s-a lansat Dacia Sandero, am auzit-o din nou. Ca să vedeţi disperare, am încercat să aflu de la organizatorii evenimentului răspunsul la ceea ce ma frământa. Alt eşec.