octombrie 10, 2009

Preşedinţii cu condei

Traian Băsescu este primul preşedinte român care nu a scris cărţi. Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu au făcut-o. Băsescu este însă primul preşedinte cu stofă de poet. Ca atare, se poate aştepta să îl croiască cineva. Mai jos, filmuleţul

octombrie 9, 2009

Poetul Traian Basescu. Nu e gluma!

Da, nu e o gluma 🙂
Iata:
Deasupra-ţi cerul se înalţă
Şi de pe el privesc în jos,
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos”
Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,
Întors din nou la ţărmul tău iubit,
Ai alergat grăbit spre casă,
Să vezi iar chipul mamei fericit.
Casa era pustie şi cernită (a continuat preşedintele, în timp ce-şi privea în ochi amfitrionii)
Şi ai plecat în Cer, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărâna proapsăt răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi ş-un sărut.
„La capul mamei ce murise tristă
Cu gândul la copilul ce-a crescut”
Mai