A murit Alexandru Arșinel. Actorul era de câteva luni în stare gravă
A murit Alexandru Arșinel
A murit Alexandru Arșinel
Alexandra Păcuraru spune că toată situația și toate criticile reprezintă un atac asupra credinței și este de părere că nu trebuie discreditați toți oamenii bisericii
Klaus Iohannis a vorbit, vineri seara, la Silicon Valley, despre amenințările lui Putin cu arme nucleare. Acesta spune că România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu.
Se schimbă regimul politic din Italia
Magazinele Lidl din toată țara au
Peste 8.500 de ruşi au călătorit sâmbătă în Finlanda vecină pe cale terestră
Prințul Charles va fi proclamat Rege al Marii Britanii în a doua zi după decesul Reginei Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani
Situația din jurul centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa, este extrem de alarmantă
Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei Blue Air
Ppersoanele cu dizabilități nu vor mai beneficia de reduceri, iar firmele de asigurare vor putea modifica tarifele de la o zi la alta
O lună nouă, un capitol nou al atacului Emiliei Șercan
Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, a murit
Andrei Șelaru, tânărul de 21 de ani cu aspirații de vlogger, cunoscut ca Selly în mediul online, vrea să se facă mare și pace! Sau război! S-a luat la la trântă cu sistemul educațional din România, dar a gafat și recunoaște, chiar și azi, că „uneori” face și greșeli pentru că este „încă tânăr”. Dar […]
Legăturile mafiei imobiliare în afacerea OTOPENI au fost demascate în emisiunea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS
Becali spune că nici el nu a primit nicio zi liberă, deși avea dreptul la 15 pe an
Anchetă DNA la Poșta Română. Procurorii anticorupție caută documente într-o investigație de corupție
Virgil Popescu – ministrul Energiei consideră că își face treaba la minister şi că a reuşit să pună energia României pe o direcţie bună astfel încât să nu fie vizat de remanierea guvernamentală care se vehiculează. În plus, oficialul spune că nimeni nu ar avea interesul să schimbe un ministru înainte de o iarnă complicată.