aprilie 29, 2009

Victor Rebengiuc – hirtia igienica ramine actuala!

„Toată clasa politică ar avea nevoie azi de hârtie igienică, dar mai ales ultimii, care au promis marea cu sarea şi acum dau din colţ în colţ, dând vina pe criza internaţională şi pe guvernarea anterioară ca întotdeauna. E prea mult circ, asta e incredibil! Uitaţi-vă la toată amploarea care s-a dat arestării lui Becali. Cum ne-au ţinut clipă de clipă cu ştiri despre asta! Ce mă interesează pe mine dacă e sau nu arestat Becali? Sunt atâţia oameni în ţara asta arestaţi pe nedrept pe care nu-i ia nimeni în seamă, ce mă interesează pe mine problema lui Becali care,

februarie 25, 2009

Viorel Rebenciug sau Victor Hrebenciuc? Teatru cu Gazeta Sporturilor

Se făcea că un grec voia să preia Rapidul, iar Viorel Hrebenciuc mijlocea afacerea. O informaţie născută dintr-o glumă, potrivit colegului Viorel Dobran. Unui redactor de la GSP i-a stat gândul mai mult la teatru decât la politică, aşa că a ieşit scris, chiar de mai multe ori într-un singur text, că Victor Hrebenciuc este intermediarul afacerii. Eu găsesc greşeala asta simpatică fie şi numai pentru că nu mă aşteptam ca printre cronicarii de sport să existe mulţi amatori de teatru (altul decât cel practicat pe stadioanele din Liga I ).
PS
Cei care se