noiembrie 17, 2009

Decât un drum

(Articol apărut în publicaţia „Decât o revistă”)
Eram cu familia la ţară, la conacul unui foarte bun prieten. Are şi el un băiat, bun prieten cu băieţii mei. Spre imensa bucurie a celor trei copii, el le-a construit un fel de căsuţă într-un copac, un cub de lemn ca un cuib pentru visele lor. Le-a cumpărat pensule, vopsea de diferite culori şi le dă liber la vopsit.
Primii vopsiţi sunt chiar copiii. Apoi, încet, încet, casa şi scara până la ea capătă culoare, sau mai bine zis culori. La un moment dat, copiii declară operaţiunea terminată. Prietenul meu, fost director general de mulţinatională,

noiembrie 6, 2009

Tirania majoritatii

Am auzit, in ultimele saptamanii, elogii pe banda rulanta aduse „principiului majoritatii”. Si, in oglinda, critici dure la adresa celor care care nu se supun acestui principiu.
Respectuos, va reamintesc faptul ca una din marile minti ale politologiei, Alexis de Tocqueville, vorbea despre pericolele pe care le poate aduce o majoritate. De altfel, acest vizionar e autorul unei formule  celebre – tirania majoritatii.
Respectuos, rog sa tinem cont de aceasta formula in acesta perioada in care oameni care indeobste dispretuiesc principiile pling cu lacrimi de crocodil dupa principii.
Daca

noiembrie 6, 2009

Nu vreau respect. Vreau sînge!

Trăiesc o dramă de o fatală actualitate: sînt mai mulţi oamenii pe care aş vrea să-i văd morţi decît cei pe care vreau să-i văd la televizor. Ce fac în direcţia asta? Nimic. De ce? O să rîdeţi: n-am găsit campania potrivită. Iar revoluţie de unul singur nu se poate. Chestie de buget.
Realitatea TV vrea respect. Minunat! Eu, unul, vreau nişte bani, îmi trebuie urgent. Sincer, mi se pare o problemă la fel de importantă. Ştiu nişte oameni care vor neapărat să emigreze, să facă sex în trei cu două gemene, iar exemplele pot continua. Dar, spre deosebire de contul din

noiembrie 5, 2009

Nistorescu. El vrea respect sau vrea closet?

Dragi colegi, mai ales dragi colegi de trust, ce parere aveti – domnul Cornel Nistorescu, ilustru fost gazetar, actualmente automobilist periculos pentru siguranta traficului nu vrea, oare,  si domnia sa RESPECT?
Il includem in „noi vrem respect”? Sau pentru domnia sa facem alt slogan -de pilda, „noi vrem pesmet”? Sau „noi vrem cotlet”? Sau, „noi vrem closet”?

octombrie 21, 2009

Isteria antipoliticieni, anti-Băsescu, antipresă. Bonus: să mergem la Ernu.

Sînt cîteva isterii de-a dreptul nocive care ocupă tot spaţiul de dezbatere, complet aiurea.
– Anti-Băsescu – nu e loc de discurs critic la adresa preşedintelui pentru că apar imediat Gîdea-Nistorescu-Chireac- etc. care te fac să-ţi iei lumea în cap şi să nu mai faci politică. Senzaţia asta de sfîrşitul lumii dacă rămîne Băsescu e afacerea lor. Dar e publică, din păcate.
– isteria anti-anti-Băsescu, practicată de fanii absoluţi ai preşedintelui. Cu ăştia nu mai poţi vorbi despre derapajele clare ale omului pntru că imediat eşti inclus în prima gaşcă.

octombrie 6, 2009

Fabrica de respect nu există

Dacă ne închipuim că vom primi respect ca urmare a faptului că ne-am hotărât să îl cerem, ne înşelăm amarnic.
Este normal să fim respectaţi. Ni se cuvine acest lucru. Dar cine mai ţine azi seama de ce este normal şi ce se cuvine? Respectul este într-adevăr o nevoie fundamentală a omului. Un fel de vitamină a cărei lipsă poate perturba dezvoltatea fizică şi intelectuală a individului. În cazul bărbaţilor, această nevoie se află chiar în capul listei, la fel ca nevoia femeilor de a fi iubite. Toate cărţile care tratează problema relaţiilor interumane încep prin

octombrie 2, 2009

Respect pentru realitate

Lăudabilă campania “Noi vrem respect” iniţiată de Realitatea TV. Din păcate îi lipseşte un lucru important ca ea să fie pe deplin demnă de respect. Cade exact în păcatul pe care îl reproşează politicienilor: evitarea responsabilităţii. Dacă şi-ar fi respectat până la capăt publicul telespectator, şi-ar fi asumat partea de responsabilitate în crearea situaţiei pe care acum o deplânge.
Realitatea e că aceşti politicieni atât de condamnabili astăzi nu au apărut din neant. Ei, cu toată lipsa lor de respect, au fost promovaţi asiduu, ani de-a rândul, zi de zi,

octombrie 1, 2009

Pe cine n-am respectat

Am participat si eu cu un text de respect, aici. Ideea fiind simpla si stiuta de noi.
Urlăm „ce-aţi făcut cu banii noştri?”, iar România este o ţară a evaziunii fiscale. Spunem că sîntem europeni, dar cînd vine vorba de drepturi pentru minorităţi se ridică neanderthalienii din noi. Şi pot continua cu seria de ipocrizii româneşti la nesfîrşit. Ar trebui să ne respectăm vecinii, vînzătoarea care ne dă pîinea şi apa minerală, colegul de birou. Dacă ne iese cu ei, ne vom trezi peste zece ani că politicienii ne vor respecta. Dacă rămînem la fel de sălbatici, vom

iulie 11, 2009

Plesu despre "intelectualii lui Basescu". Memorabil!

In partea a doua a interviului la care am mai facut trimitere intr-o postare de acum citeva zile:
Aş reveni puţin la tema „intelectualii lui Băsescu”. Expresia asta e la fel de aiurea pe cât de aiurea este expresia cu „tonomatele”. Dl preşedinte a spus în mai multe rânduri că cei care-l înjură sunt plătiţi, de-aia o fac. Ceea ce se subînţelege este că el nu poate fi criticat decât în mod interesat, impur, că un om onest şi dezinteresat nu poate avea obiecţii. Ăsta e un exces, am scris împotriva acestui mod de a gândi. La fel, ideea că există un grup numit „intelectualii

mai 3, 2009

Cracovia. Festivalul culturii romane. Impresionant!

A inceput asa (pe blog): „Sintem la mai putin de o saptamina de Festivalul Culturii Romane (editia a doua). Asta inseamna ca telefoanele suna fara incetare, avem o lista impresionanta cu chestii care trebuie inca puse la punct, detalii de ultim minut, hirtogaraie, planuri, ore suplimentare la birou. Dar e reconfortant si promitator, daca ne gindim la succesul editiei de anul trecut.
Una din legile nescrise ale fizicii e ca atunci cind ai multa treaba, faci ce faci si-ti mai gasesti ceva in plus de facut. Asa s-a intimplat ca noi ne-am hotarit sa ne completam lista de task-uri cu un blog. Si iata-ne.