octombrie 23, 2009

România lu’ Bassam. Cu toţii ne-am săturat de miorlăituri

Vineri, 16 octombrie, Centrul Naţional al Dansului, la cucurigul Teatrului Naţional, a găzduit cîţiva vorbitori în cadrul unei conferinţe TED (TEDx, mai precis, pentru pedanţi). A trecut ceva vreme de la întîlnire, iar relatările le puteţi găsi din belşug pe net. Nu despre eveniment în sine îmi vine să vorbesc aici, ci despre ideile care merită să fie împărtăşite, ca o concluzie, după acest eveniment.
Întrebarea care implicit era pe buzele tuturor era aceea referitoare la Românica noastră. Au fost momente bune, în trecut, în care fantasmam