noiembrie 13, 2009

Nu mai ştiu

(Articol apărut în numărul din 10 noiembrie al Revistei 22)
Spuneam, de curând, că s-ar putea să rămânem fără cuvinte. Între timp, am căpătat temerea că s-ar putea să rămân şi fără opinii. Un foarte bun prieten, emigrat de curând în Franţa, mi-a spus în preajma plecării: „Nu de România fug, ci de ceea ce începuse să scoată din mine…“. Remarca lui mi-a venit în minte acum câteva zile, când am răspuns întrebărilor unor studenţi economişti la un eveniment organizat de ei pe teme de leadership.
Prima întrebare care m-a pus pe gânduri a fost dacă eu aş

octombrie 22, 2009

Mic ghid de manifestare a dezacordului

De la o vreme, aproape toate dezbaterile şi discuţiile în contradictoriu sunt lipsite de orice urmă de cavalerism sau diplomaţie. Fie că este vorba despre discuţiile de pe bloguri, talk-show-uri televizate sau dezbateri parlamentare, protagoniştii apelează sistematic la insulte, atacuri la persoană şi injurii. Paradoxul constă în faptul că aceşti oameni se pretind, în genere, a fi civilizaţi, îşi doresc să fie respectaţi şi opinia lor să conteze. Cu toţii cunoştem vorba conform căreia un popor care îşi uită istoria este condamnat să o retrăiască. Dar oare ce se întâmplă

octombrie 21, 2009

Razbunarea lui PA

In mod natural, copilaria mea la Cluj a fost permanent punctata in societatea intelectual-cosmopolita in care am crescut, de exclusivitatea folosirii lui “Serus”, varianta usor modificata intru simplificare a academicului “Servus”. Majoritatea covarsitoare a prietenilor mei erau (si sunt) romani, iar cu totii credeau ca “Serus” e un salut de sorginte ungureasca, mai ales ca il mai auzeau – si chiar foloseau, in mod gresit ca “Serustok”, un soi de plural fortat al unui salut ce vine din latina.
Cu toate astea aproape nimic nu a reusit sa tulbure hegemonia lui “Serus”, daca

octombrie 17, 2009

We’re spinning too fast!

Acum cateva zile am intrat, ca de obicei, in patiseria de la parterul blocului meu sa-mi cumpar obisnuita si delicioasa placinta cu branza dulce.
Din sens contrar, se apropia incet de usa, un domn in varsta, chiar foarte in varsta. Coscovit de greutatea anilor si multitudinea cozilor la paine, cu orizontul redus la griul murdar al asfaltului, se deplasa cu greu spre ceea ce pentru el, prin comparatie, putea foarte bine sa fie un paradis al panificatiei.
Costumul vechi dar curat, palaria din alta epoca si esarfa de la gat erau semne ale unei certe apartenente la o clasa de mijloc din alte veacuri,

octombrie 6, 2009

Fabrica de respect nu există

Dacă ne închipuim că vom primi respect ca urmare a faptului că ne-am hotărât să îl cerem, ne înşelăm amarnic.
Este normal să fim respectaţi. Ni se cuvine acest lucru. Dar cine mai ţine azi seama de ce este normal şi ce se cuvine? Respectul este într-adevăr o nevoie fundamentală a omului. Un fel de vitamină a cărei lipsă poate perturba dezvoltatea fizică şi intelectuală a individului. În cazul bărbaţilor, această nevoie se află chiar în capul listei, la fel ca nevoia femeilor de a fi iubite. Toate cărţile care tratează problema relaţiilor interumane încep prin