octombrie 19, 2009

TED Bucureşti

În unele zile e foarte frumos în România. Vineri, 16 octombrie, a fost o astfel de zi. Am participat la TEDxBucharest şi am doar cuvinte de laudă pentru grupul de tineri, majoritatea foşti membri AIESEC, care au reuşit un eveniment de nota 10 de la un capăt la altul. Puteţi citi despre ei aici.
Cătălin Ştefănescu a moderat excelent evenimentul, aşa cum era de aşteptat. Toţi am avut de câştigat din experienţele unor oameni deosebiţi. Toate prezentările merită povestite însă am să mă rezum aici doar la două, care m-au impresionat în mod special.
Prima a fost cea a lui

iunie 4, 2009

TRU, MMacovei, CPreda. Altceva!

Cei trei sint, pentru mine, marile cistiguri ale actualei campanii electorale.
Cei trei au vorbit despre acea Europa pe care, sper, majoritatea romanilor o doresc reprezentata in Parlamentul European: una a decentei, a moderatiei, a argumentului, a indraznelii, a statului de drept, a democratiei autentice (si nu mimate din virful buzelor!).
Cei trei – „grupul societatii civile” din PDL, cum s-au autodefinit – au fost ALTCEVA. Prestatia lor – ironizata si adesea tendentios reprezentata de presa – a fost una din putinele pete luminoase ale unei campanii electorale, in general anoste. Toti trei