august 31, 2009

Hotel California, din nou deschis publicului

Am descoperit-o zilele trecute, chiar înainte ca weekendul să dea năvală peste mine cu tone de aer curat, prieteni buni, bere rece, mâncare aproape ca la mama acasă şi somn pe săturate. Da, am fost la munte, dar despre asta altădată, se cuvine să  zic mai multe despre locul cu pricina. Să revenim la descoperire. Rhytms del Mundo, un proiect despre care găsiţi tot ce vreţi să ştiţi aici, au vizitat Hotel California. În absenţa bătrânilor de la Eagles,  oficiile au fost asigurate de băieţii de la Killers, ştiţi că am o slăbiciune pentru ei. Am o părere

aprilie 30, 2009

Postarea aceasta se adresează celor care intră în mod frecvent pe blogul acesta, indiferent de motivele lor, şi mai puţin celor care ajung aici fiind atraşi de titlurile ce apar pe homepage-ul cotidianul.ro.  Tot ce vreau să spun este că m-am născut de ziua mea şi a tuturor celorlalţi oameni care s-au întâmplat pe 30 aprilie. Sau hai să încerc altfel. Salut, sunt Costin Ilie, împlinesc 31 de primăveri şi 30 de ani (calculaţi băbeşte, mie mi-a luat mult până să mă prind cum e cu primăverile astea) şi, potrivit vârstei din buletin, de astăzi sunt om mare. Brrrrrr! Îmi