„Toată chestia cu coloratul rămâne la latitudinea impotenţilor care nu pot să glumească. În general, oamenii care nu pot să glumeacă şi care nu au simţul ăsta al românului sunt proşti, pentru că ei se nasc jigniţi şi atunci le repugnă faptul că am un limbaj colorat. E colorat cu bun simţ şi cu respect”, a spus Oprescu.
Cititorul Dan Pătrașcu a pus, la postul anterior, următorul foarte frumos comentariu:
„Da, frumos gest oricum. A-ti cere scuze este un semn de respect. Unii fac campanii prin presa si bloguri „Noi vrem respect”. Cred ca ar merita facuta o campanie „noi respectam”. Cand aceasta ar da roade ar fi utila si „Noi vrem respect”.”
Gând la gând cu bucurie, pentru că exact despre asta voiam și eu să vorbesc astăzi.
Dimineață, când am ieșit din bloc, am întâlnit în scară o țigăncușă care spăla pe jos. Era micuță, fragilă și purta pe cap o băsmăluță roșie, cu bănuți aurii.
Ieri am primit vreo cinci-sase mailuri cu povestea de mai jos. Astazi, înainte de lăsarea serii, au venit încă vreo zece. Sursa primară este Iulian Urban, un personaj extrem de abil când vine vorba să exploateze subiecte la care boborul rezonează. Nu vă fac rezumatul, vă las să citiţi singuri. Comentariul meu, la sfârşit.
Nu ai primit asta ?
Avelo Bahtalo Elvetia ! Rusine pentru mass-media manelizata din Romania !
Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani.
Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi.
Norvegienii
Istoric vorbind, responsabilitatea romanilor pentru actiunile tiganilor incepe din vremea in care romanii nici nu stiau ca sunt romani, traiau impartiti in fel si fel de organizatii de tip statal, nu vorbeau o limba comuna si nici macar nu se considerau unii pe altii ca facand parte din aceeasi natiune. Adica de prin Evul Mediu, cand dupa Historical Dictionary of the Gypsies, pe teritoriul actualei Romanii este semnalata prima tranzactie de sclavi rromi. De altfel, chiar daca prin alte parti ale lumii rromii primisera numele de tigani inca din anul 1068, cand in scrierea unui calugar se spune ca
„Iulia Buje, care era consul la Milano atunci, susţine că a vorbit personal de două ori cu Roberto Maroni, care dorea reglementarea situaţiei a trei români care lucrau pentru el, printre care o menajeră. Maroni, pe atunci parlamentar şi care fusese ministru de Interne în 1994-1995, ştia că aceşti români lucrau ilegal în Italia, a mai precizat Iulia Buje. În acea perioadă, românii care voiau să muncească în Italia îşi făceau pierdute paşapoartele pentru a nu le putea fi verificate vizele şi se prezentau la consulatele româneşti pentru a le fi acordate declaraţii consulare
Scandalul mediatic din Italia legat de ţigani îi aprinde, bine că doar pe net, şi pe români. Vor ei, cel puţin la articolele publicate de cotidianul.ro, să se facă diferenţa, “ăia nu sunt români, sunt ţigani”. Evident, ştergerea comentariilor care sar calul rasismului este catalogată drept un act de scârbavnică cenzură. Nu are rost să vorbim acum despre cauzele pentru care etnia în cauză bifează mai des decât alţii articolele Codului Penal, tocmai asta e problema, s-a vorbit prea mult, s-a făcut prea puţin. Altceva mi-ar plăcea să aud: poveşti
Am citit editorialul care l-a infuriat pe premierul Ungariei. Este un text despre cum frica rationala ajunge sa devina sistematic mai importanta decat respectarea legilor. Autorul vorbeste despre o serie de fapte care au drept autori cetateni de etnie rroma si argumenteaza ca acestia nu se incadreaza nici in randul cetatenilor de nationalitate maghiara, nici in randul celor de nationalitate tiganeasca, deoarece prin comportamentul lor au decazut de la statutul de om la cel de animal, iar doar oamenii pot fi cetateni ai unei tari. Punctul de vedere mi se pare just.
Insa in statul modern, conceptele