noiembrie 5, 2009

Revolutie in pole position?

Stateam enervat la semafor intr-un Bucuresti totalmente blocat.
Resemnat de soarta soferului mioritic caruia i s-a interzis ani de zile dreptul la autostrada si la sosele de centura, distrus de imbecilitatea si lipsa de viziune a guvernantilor (a propos, in Cluj, un bulevard important este schilodit prin LATIREA trotuarelor, pierzand astfel cate o banda de circulatie pe sens), strivit din dreapta si stanga de masini inutil de mari, ocupate de cate un sofer cu atat mai nesimtit cu cat ii e masina mai mare, blocat de norul de poluare ce nici nu mai avea energia sa se ridice de la sol.
Dupa cicluri

noiembrie 3, 2009

Scrisoare către edili

Stimaţi edili de pretutindeni,
Vă scriu această scrisoare sperând să vă fiu de folos şi să uşurez măcar o mică parte din povara responsabilităţilor care vă apasă. Ştiu şi eu cum e să fii ocupat, să fii înconjurat de oameni cu aşteptări prea mari şi să ai parte de surprize nedorite. Cetăţenii de rând au tendinţa să uite că dumneavostră nu sunteţi superoameni să le faceţi pe toate perfect. Unii dintre ei, culmea ignoranţei şi a lipsei de tact, nu vor nici măcar să înţeleagă datoriile pe care le aveţi faţă de partidele care vă susţin.
Dar să nu mai

octombrie 29, 2009

Ştiu cu cine votez. Pe bune

Astăzi eram ]n intersecţia Ion Ionescu de la Brad cu DN1. Nino-nino-nino, coloană oficială. Poliţistul din intersecţie, probabil un carierist, se înroşeşte, trage adânc aer în piept, se înroşeşte şi mai tare, fluieră, se agită să facă loc coloanei. Şoferii, biete oi ale traficului bucureştean, încearcă să se conformeze, dar nu prea au loc de manevre. În fine, se înghesuie, se opintesc, coloana trece, poliţistul mai că dă să salute regulamentar. E, eu eram pieton, aşa că am avut timp să să nu mă enervez şi sămă gândesc că, dat fiind că tot nu am o opţiune

octombrie 28, 2009

Cât de greu o fi să spui "Mulțumesc"?

Am câteva obsesii, recunosc. Una dintre ele e cuvântul „Mulțumesc!”. Am observat că românului îi vine greu să-l pronunțe și nu-nțeleg de ce. Doare? Dă crampe, junghiuri, dureri de dinți, pietre la rinichi? Produce infarcturi? Omoară lent, dar sigur? Dacă da, de ce n-am fost informată și eu, ca să mă feresc? Dacă nu – și eu zic că așa e, totuși – de ce fuge lumea de el, domnule? Cea mai tragică soartă, din câte-am observat, o are în trafic. Vezi pe câte unul că vine încet, încet și bagă botul, ca să-și facă loc. Tu, domn din fire (sau doamnă), îl lași, că

octombrie 22, 2009

Dorel şi Mărmureanu

În Ice Age, o veveriţă ghinionistă provoacă dezastre planetare în goana după o banală ghindă. În Bucureşti, în ziua în care Vicelicuriciul Mare ne-a onorat cu o vizită, a fost nevoie de un Dorel escavatorist pentru ca traficul în Bucureşti să fie paralizat câteva ore.
Am stat mai bine de o oră blocat între stadionul Tineretului şi intersecţia de la Casa Presei pentru că poliţiştii de la rutieră, angajaţii de la Apa Nova şi colegii escavatoristului să rezolve problema. În cele din urmă, pentru că mă grăbeam ca „să nu-nchidă la non-stop”, am parcat pe un trotuar,

octombrie 21, 2009

Cum se conduce mașina în echipă

Zilele trecute, eram la volan. În dreapta, un fost coleg care nu are permis (!) și pe care urma sa-l las undeva, în drum. Discutam. La un moment dat, deși prinsă de discuție, îl văd pe om că apasă avariile, după care, imediat, le stinge.
– De ce-ai apăsat avariile? Am mulțumit?, întreb.
– Nu, zice calm, ne-am cerut scuze.

octombrie 8, 2009

Dă-ne nouă, Doamne, semafoare care să nu ne omoare!

Pe această cale, aș dori să fac un apel către Poliția Rutieră, Departamentul Semafoare, Subdepartamentul „Culoarea Verde”, legat de o situație de trafic care s-a petrecut aseară, la intersecția Șoselei Olteniței cu Calea Văcărești, și care s-ar fi putut solda cu niște consecințe deosebit de grave, dacă mașina mea n-ar fi avut frâne bune, iar eu n-aș fi avut: 1. un soț cu prezență de spirit și curiozitatea de a explora un unghi de vizibilitate la care eu, de pe locul șoferului, nu mai aveam acces; 2. reflexe sănătoase și călcătură apăsată cu dreptul; 3. o mare,

octombrie 6, 2009

Ce e mare, verde și îți obstrucționează viața rutieră?

Ce i s-a mai întâmplat Cruelei, comentatoare de bază a blogului roz:
„ce e maaaaareeeeeeeeeeeeeeeee, verde, cam pute si itzi obstructioneaza toata strada, indiferent in ce directie si sens vrei sa mergi?
atzi ghicit: mashina de gunoi!
ma duceam io, dis de dimineatza, nervos, la munca, sa muncesc nervoasa si crosetam neste frumoase stradeline fara de semafoare, ca am asheeea a o alergie inecsxplicabila la culoarea roshu! (shi chiar shi la verde de cand verdele este noul roshu shi de cand ecologishtii verzi au chilotzii roshii – Mihaela Radulescu: nothing personal, mama draga,

martie 10, 2009

Unde e traficul de altădată din Bucureşti?

O seară ploioasă în Bucureşti se poate petrece aşa. Cu claxoane, nervi, frustrări şi tot tacâmul traficului hiperbolizat de ploaie.  Ori, şi aici m-aş încadra eu dacă nu aş pleca de la birou după orele de vârf, ascultând piesa ca cea de mai jos. Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar mie îmi place aglomeraţia pe care ne-am obişnuit să o numim „trafic”. Dimineaţa, în cele câteva zeci de minute ce-mi sunt trebuincioase pentru parcurgerea celor nouă kilometri până la Casa Presei, sunt singurele momente ale zilei în care mi se pare ca am timp. Ascult muzică

februarie 18, 2009

Bizonii pe două picioare din trafic şi copiii lor bine educaţi

Dintre multele specimene din trafic, cel mai tare mă enervează parinţii pietoni şi dobitoci cu copii de mână. Ştiu, dobitoc poate fi un cuvânt cam tare, mai ales pentru cei care nu citesc până la sfârşit, ci sar direct să comenteze. Dar cum altfel l-ai numi pe unul care îşi ia odrasla de-o aripă şi o deprinde cu slalomul printre maşini în viteză, doar pentru că i-e lene să mai meargă zece metri până la trecere? Inconştient? Puţin spus, mai ales că statisticile arată că majoritatea supravieţuiesc. Copiii lor învaţă însă că zebra

octombrie 10, 2008

Când credeam că am văzut toate speciile de nesimţiţi din trafic…

…ochii mi-au picat pe acest reportaj de la TVR 2. Care m-a lăsat fără cuvinte. Mă rog, am unele care îmi vâjâie prin cap, dar fiind un blog de ziar ma abţin. Pe voi însă nu am să vă cenzurez 🙂