octombrie 21, 2009

Unirea, Rubin, Dinamo Kiev – triada kamikaze

De multe ori se întâmplă ca fotbalul să derapeze fatal, să scape mingea de sub control, iar aceasta să perforeze la întâmplare porţi de bogaţi, suflete de fani aroganţi, blazoane respectate, încărcate de istorie.
Seara de marţi a Ligii Campionilor a fost una dintre acelea cataclismice. Destinul s-a răzbunat pe cei puternici şi a prăvălit ruşinea asupra lor. În zumzetul ăsta anarhic nici nu mai ştii încotro să-ţi îndrepţi privirea. Asupra victoriei lui Rubin Kazan pe legendarul Camp Nou, a egalului lui Dinamo Kiev pe San Siro sau spre furtuna stârnită de Urziceni la

octombrie 1, 2009

Costum croit pe Liga Campionilor

Champions League are puterea de a schimba oameni, chiar şi români. Metehne şi obişnuinţe sunt lăsate acasă, gesturile sunt studiate, scuipatul înghiţit, înjurăturile mormăite.
Vin la poză, în grupele Ligii, antrenori care traversează o întreagă Europă cu un umeraş pe care şi-au aşezat costumul de gală cu care se afişează în faţa milioanelor de privitori. Mentalitatea şi atmosfera din Liga Campionilor nu-ţi permit să stai pe bancă în trening, la meciul echipei tale.
Deşi toţi sunt în costum, există elemente care îi diferenţiază. Englezii au obligatoriu şi