noiembrie 2, 2009

N-am cu cine

Cât a existat, alternativa mea la fiecare exerciţiu electoral a fost URR. I-am votat constat, în ciuda faptului că şansele lor de a intra în Parlament sau de a obţine vreun post de primar n-au existat niciodată. Cei cărora le-am spus opţiunea au zis că e un vot nul. Eu l-am luat drept o investiţie, am crezut sincer ca URR poate creşte. Încet, dar va creşte, de la un scrutin la altul. A dispărut, iar acum nu mai găsesc nici o alternativă, nu văd nici un partid suficient de curat încât să mă convingă să-l susţin, prin ştampilare, cu conştiinţa relaxată. Spre exemplu,

iunie 24, 2009

Cosmin Alexandru. Reflectati!

Fostul presedinte al URR, Cosmin Alexandru, intr-un neobisnuit si foarte foarte interesant text pentru revista 22:
Simt o întrebare legitimă lângă ureche: „Şi ce-ai vrea, să-i lăudăm?“. Nu, n-aş vrea să-i lăudăm. Pe toţi. Dar n-aş vrea nici să-i criticăm. Pe toţi, tot timpul. Nu pot să nu plec de la premisa că există, între politicienii români, şi unii care sunt frecventabili şi care, din când în când, mai fac şi lucruri bune. Pe ei cred că ne-ar ajuta să îi apreciem mai mult, mai curajos, mai apăsat, în spaţiul public românesc. Pentru ca şi ei, şi alţii