octombrie 26, 2009

Bătrînicile frumoase şi urşii panda

Am văzut alaltăieri, pe stradă, o bătrînică superbă în bătrîneţea ei. Ochi căprui şi calzi, o linişte plină de candoare, părul alb, tuns scurt, un mers timid, încet, dar plin de o graţie nesfîrşită. Era o femeie de-o autenticitate izbitoare.
Deşi nu citesc decît ocazional reviste glossy, m-am prins şi eu că, în urmă cu vreo douăzeci de ani, cînd a apărut Demi Moore în Vanity Fair, s-a lansat moda ca femeile celebre să pozeze însărcinate în 7 luni, în ideea de a scoate de sub incidenţa tabu-ului imaginea nudului gravid şi de a le reîncuraja să nască pe