USR Plus, rezistă cu plasture la gură
De azi dimineață, de când am aflat de tragedia de la Institutul Matei Balș am trecut prin toate stările. Șoc, tristețe profundă, durere sufletească, indignare și furie puternică. Nu poți să nu fii șocat când auzi că au murit oameni carbonizați în cel mai mare spital COVID din țară. Oameni bolnavi, care au ajuns acolo cu speranța că vor găsi vindecare și că se vor întoarce la cei dragi pe picioarele lor.
Cinci nu vor mai ajunge niciodată acasă. Au pierit în incendiul care a cuprins spitalul la primele ore ale dimineții, în niște condiții cumplite. De aici și tristețea și durerea sufletească pe care orice om le simte numai la auzul unor asemenea vești. Nu mai spun ce încărcătură emoțională transmit imaginile pe care toți le-am văzut de azi dimineață până acum.
E greu să nu fii mișcat când afli că infirmierele, medicii, asistentele, pompierii și ambulanțierii au făcut tot posibilul să îi ajute pe cei prinși în saloanele unde s-a produs explozia și unde s-a extins incendiul. Din păcate, patru oameni au fost găsiți carbonizați, între paturi, pe hol, în balcon și chiar în baie.
Peste 100 de pacienți au fost evacuați, iar 53 dintre ei au fost duși la 11 spitale din Capitală. Zece dintre cei transferați sunt la terapie intensivă, iar trei sunt intubați. Încă de dimineață rudele disperate au venit la spital ca să se intereseze de soarta pacienților. Au fost mobilizate forțe impresionante la Institut. Au fost sute de forțe de intervenție.
Oficialitățile statului, printre care președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, șeful DSU, Raed Arafat, au mers în cursul zilei la spitalul distrus. S-a deschis o anchetă și se fac audieri la serviciul omoruri al Poliției Capitalei. Au fost interogate patru asistente și infirmiere și a trecut prin fața anchetatorilor și instalatorul spitalului.
Însă indignarea vine pentru că tragedia se produce la trei luni după una la fel de mare, care a avut loc tot la un spital COVID, la Piatra Neamț.
Ce s-a întâmplat în acest timp? S-au făcut controale însă nu avem niciun rezultat concret. Astfel se adună furia. Pentru că acum șase ani, în 2015 țara a fost îndoliată de o mare dramă, numită Colectiv. În urma incendiului din clubul bucureștean au pierit 65 de suflete. Însă nici până azi nu a fost găsit niciun vinovat. De ce?
Este cazul să repetăm oare: Corupția ucide? E vorba de corupție? De nepăsare? De nepricepere? De starea proastă a spitalelor românești? De toate la un loc? Sau în aceeași măsură am putea să ne întrebăm în privința clasei politice dacă nu ar fi momentul să își asume sănătatea ca prioritate de siguranță națională și să acționeze în consecință. Adică prin schimbări radicale în toate spitalele din țară și chiar în legile care guvernează sănătatea.
Orice ar fi la mijloc, tragedia rămâne. 5 români au murit arși într-un spital, care trebuia să le salveze viețile. Unde sunt protestele din stradă? Vreți să vă amintesc, domnule ministru Vlad Voiculescu, că în urma incendiului de la Piatra Neamț, USR Plus, prin vocea dumneavoastră agresivă cerea demisia ministrului Nelu Tătaru?? De ce dați dovadă de dublă măsura? De ce acum USR-Plus are plasture la gură? Nu voi susțineați sus și tare că țara arde și se fac catedrale, când avem nevoie de spitale? Ați ajuns la putere! Treziți-vă, că oricum e prea târziu.
Din opoziție, rezist USR-ist a sădit numai ura, numai frustrare-travesti cu săgeți otrăvitoare în oricine e la guvernare. Că a fost PSD, că a fost PNL. Iată acum e USR. Ce știți să faceți mai mult decât imagine bună din opoziție și PR populist?
Filme pe Netflix…da, domnule ministru, dar vedeți dumneavoastă, viața bate filmul și avem nevoie de dovezi de fapte, de iubire de neam și de țară, nu iubire de ban și ce ne separă…ați țipat ca faceți controale după Piatra Neamț…cum s-au finalizat? Știți câte incendii s-au mai produs în România în urma acelei tragedii? Cel puțin 6, semnalate presei până astăzi…6 incendii de care nu se vorbește pentru că nu sunt victime…dar vă întreb…câți trebuie să mai moară ca să înțelegeți – Corupția ucide! Dați-vă demisia! Ați promis reformă și de când ați preluat mandatul, ați căutat numai scandal, v-ați atacat partenerii în loc să construiți ce ați promis…
Sursa: Realitatea de Diaspora