VIDEO. ”Dacă ar trece 10% prin ce am trecut eu, sigur și-ar schimba părerea despre COVID”
38 de ani. 3 luni de ATI. Zile, săptămâni şi luni de luptă cu noul coronavirus. Şi apoi o minune! în care aproape nimeni nu mai credea.
Acum însă, Melinda, o mamă din Deva, şi medici din Timişoara şi din Deva vorbesc cu emoţie şi mândrie despre cel mai complicat caz de COVID-19 pe care l-au avut. Şi care s-a încheiat cu viață! Adriana şi Mihai Pinti de la TVR Timișoara au fost și martori în timp ai acestei lupte pentru viaţă.
”Dacă ar trece fiecare prin 10% din ce am trecut eu, sigur și-ar schimba părerea despre COVID și ar ajuta medicii”, spune ea acum.
Iar minunea s-a împlinit şi le-a dat tuturor sperantă că viaţa învinge acest nemilos SARS-CoV-2.
Anul trecut spre finalul lunii august, anul trecut, Melinda a ajuns la secția de Terapie Intensivă din Deva. Boala debutase fără probleme, dar după cinci zile, cu tratament, organismul a început să aibă reacții extreme.
Pacienta, în stare critică, a fost tranferată la ATI în Timişoara. Avea plămânii afectatați în proporție de 80%. Până în noiembrie a fost în stare critică, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Săptămâni la rând, nu a apărut nicio îmbunătățire. Toată lumea era sceptică în privința șanselor ei de supraviețuire.
La granița dintre viață şi moartea a rămas încă aproape două luni. Cu momente grele şi pentru medici şi pentru familie… Apoi Melinda a deschis ochii.
Melinda a fost transferată înapoi la spitalul din Deva, unde a mai stat internată la ATI cinci săptămâni. Abia în decembrie a putut fi externată. Şi a ajuns, în sfârșit, acasă.
După aproape trei luni în care a fost țintuită la pat, sedată și intubată, Melinda a reînvățat să meargă. A revenit şi la serviciu. Continuă ședințele de recuperare fizică, și de consiliere psihologică.
Nu mai este dependentă de tubul de oxigen iar aceasta este o victorie din care ar vrea să învețe și alţii.
Reportajul video, AICI