VIDEO. Momentul anunțat de premierul Florin Cîțu pentru revenirea României la normalitate

VIDEO. Momentul anunțat de premierul Florin Cîțu pentru revenirea României la normalitate

aprilie 5, 2021 0

În ultimele 24 de ore au fost raportate 3.611 cazuri noi de COVID-19. Alți 120 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt internați 1.478 de pacienți COVID, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.

În ciuda acestor date deloc îmbucurătoare, autoritățile sunt optimiste pentru lunile următoare și prevăd chiar o vară mult mai liniștită.

Premierul Florin Cîţu propune un comitet interministerial care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României.

„Astăzi voi anunţa constituirea unui comitet interministerial, sub coordonarea premierului, care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României. Vom începe, de fapt, acesta este primul jalon, primul pas, prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate”, a declarat Florin Cîţu, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

El a precizat că acest comitet interministerial va include toate ministerele şi, de asemenea, se ia în calcul invitarea unor sindicate şi patronate.

Revenim la terase, cinematografe, stadioane, săli de spectacole

Patronatele din România și Guvernul, prin Ministerele Sănătății și Economiei, discută pentru elaborarea unui proiect prin care cei vaccinați să scape de restricții, anunță G4Media.ro, citându-l pe Daniel Mischie, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor.

Proiectul ar fi susținut și de Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, care crede că așa se va reuși repornirea economiei și, simultan, stimularea vaccinării populației.

Autoritățile și patronatele se gândesc ca persoanele vaccinate și cele cu test Covid negativ să poată participa iar la evenimente, aplicându-se de fapt modelul regulilor la călătoria în alte țări.

Cei cu test Covid negativ și cei care pot prezenta adeverință că au fost vaccinați vor putea reveni în tribune la competițiile sportive, în sălile de concerte și de cinema, precum și la teatru. De asemenea, vor putea merge din nou la restaurante fără a mai fi nevoie să stea doar un număr maxim de persoane la aceeași masă.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.