Vinerea cuţitelor lungi din PSD

aprilie 8, 2008 17

Candidatul la primăria Capitalei al PSD va fi ales vineri, de Comitetul Executiv al partidului. Marian Vanghelie nu se lasă şi chiar dacă nu mai pare în apele lui de cînd a aflat că numele cîştigător ar putea fi cel al lui Miron Mitrea, a pus cuţitul pe masă, în aşteptare. El e singurul candidat care este din partea organizaţiei pe Bucureşti a PSD, a declarat inamicul declarat al lui Iliescu şi adversarul ştiut al lui Năstase. Iniţiativa grupului restrîns care ar fi trebuit să bată palma în partid pentru desemnarea lui Mitrea a fost dată peste cap, azi, de Vanghelie, care a dat alarma printre susţinătorii nepreveniţi ai lui Geoană. Se pare însă că întoarcerea lui Adrian Năstase la vîrful partidului, într-un moment în care PSD nu mai crede în Geoană, i-ar putea fi fatal tenacelui Vanghelie. Cu atît mai mult cu cît în apariţiile lui de ultimă oră neobositul primar de sector are aerul că se ţuţăreşte singur. Aşa că vineri vom şti nu numai numele candidatului la primărie, ci şi care dintre aripile din PSD are controlul partidului. Dacă ne luăm după SOS-urile lui Vanghelie şi după „no comment-urile” liniştite ale lui Iliescu, cuţitele susţinătorilor lui Geoană-Vanghelie sînt mai scurte decît cele ale partizanilor lui Năstase-Mitrea.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.