Vladimir Putin l-a exclus pe Serghei Şoigu din noul guvern
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut ca ministrul apărării Serghei Şoigu să nu mai facă parte din noul guvern care va fi numit după ce a fost reînvestit în funcţie pentru un nou mandat prezidenţial, a anunţat duminică seară camera superioară a parlamentului rus.
Putin l-a propus pentru postul de ministru al apărării pe Andrei Belusov, fost vicepremier, scrie Agerpres.
Belousov a deţinut mai multe funcţii în administraţia rusă, printre care asistent al șefului statului Vladimir Putin pe probleme economice, ministru al dezvoltării economice al Federației Ruse, director al Departamentului de Economie și Finanțe al Guvernului Federației Ruse, Director general al Centrului de Analiză Macroeconomică și Prognoză pe termen scurt, în perioada 1981-2006. a lucrat la Academia Rusă de Științe (până în 1991 – Academia de Științe a URSS). În perioada 30 aprilie – 19 mai 2020, când Mishustin a fost infectat cu coronavirus, Belousov a ocupat funcţia de premier.
De asemenea, Putin l-a înlăturat pe Nikolai Patruşev din postul de secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, conform agenţiilor ruse de presă.
Serghei Lavrov a fost reconfirmat în funcţia de minstru de Externe, Alexander Bortnikov ca şef al FSB, serviciul intern de securitate al Rusiei, iar Serghei Naryshkin ca şef al SVR, serviciul extern de securitate al Rusiei.
Cu toate acestea, fostul ministru al Apărării nu rămâne fără un loc cald la Kremlin: Putin l-a numit pe Şoigu secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.
Sursa: Newsinn