10 000 RON versus 25000. Vreau în Danemarca

aprilie 11, 2007 0

I. O ţară deprimantă
Buna ideea TVR -ului de a da la stiri in seara asta, pe TVR2, o mini sinteza a abuzurilor regiilor de tot felul, electricitate, gaz, transport feroviar. am realizat încă o dată cît de departe sînt media de agenda cetăţeanului. Ştiriştii de la TVR au insistat pe cea mai mică dintre probleme, pe CFR, şi au cam ratat subiectul neadresînd întrebări clare invitatului de la protecţia consumatorului – o apariţie care nu m-a făcut deloc să mă simt protejat. e totuşi un început
Mi s-a părut semnificativ un amănunt. Electrica a primit amenda 25 000 RON pentru prejudicii grave aduse cîtorva milioane de clienţi. CNA dă uşor amenzi de peste 10000 RON şi pentru cîteva înjurături scăpate pe post. Oamenii de la regiile de electricitate privesc atent amenzile autorităţilor, rîd vreo jumate de zi şi se duc apoi într-un teambuilding numai ca să continuă să rîdă. Soluţia nu e să micşoreze CNA amenzile, evident, ci să apară sancţiuni care să îngrijoreze măcar o regie nesimţită.
II. O ţară tonică
Mai întîi, să cităm Rompres.
Copenhaga, 10 aprilie. Mii de danezi care nu suportã sã se
trezeascã dimineaþa devreme au format o organizaþie care luptã pentru ore
mai multe de somn, relateazã site-ul Ananova.
Campania grupului Societatea B a dat deja rezultate: mai multe
companii ºi chiar o ºcoalã oferã programe alternative care încep cu
câteva ore mai târziu, permiþând celor care urãsc soneria ceasului
deºteptãtor sã se trezeascã în mod natural, odihniþi ºi bine-dispuºi.
‘De ce suntem obligaþi sã ne trezim la primul cântat al cocoºului sau
când vaca trebuie mulsã, într-o epocã în care doar 5% dintre oameni mai
lucreazã în agriculturã. Vrem sã ne eliberãm de tirania Societãþii A ºi
sã avem drepturile unei Societãþi B’, se aratã pe site-ul organizaþiei.
Multe ziare din Danemarca ºi chiar ministrul familiei, Carina
Christensen, ºi-au arãtat simpatia pentru aceastã cauzã.
‘Cu toþii am duce o viaþã mai bunã dacã existenþa noastrã n-ar fi
controlatã de soneria ceasului’, a declarat dna Christensen.
Bonus: danezii chiar ştiu ce-i ăla umor deşi toată lumea îi bănuia că şi l-au pierdut după toată tevatura cu acele caricaturi. Iată un filmuleţ cu adevărat amuzant (mersi, Cornel).

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.