Dubla măsură, episod nou. Despre cum erau băncile rele și acuma-s bune
N-o să pierd timpul cu un Cristian Preda, ajuns prin cele mai ridicole compromisuri să prindă pensia aia grasă de europarlamentar, două mandate agățat de EBA și Elena Udrea, și care acum împroașcă etic tot ce prinde.
Dar dubla măsură a dreptei românești atinge uneori performanțe de contorsiune care te fac să privești cu duioșie la slugarnicii clasici.
Ultimul caz de contorsiune este Florin Cîțu. L-am văzut cu uimire sărind să denunțe acea taxare a băncilor propusă de PSD.
(Să fim înțeleși, propunerea vine târziu, vine făcută prost de alde Vîlcov et comp., iar creierul nu-i duce decât la justificări conspiraționiste. Trezirea anti-mare-capital e ridicolă, dar bine că e – singurele critici acceptabile în acest caz ar fi că PSD nu fac decât pași mici cu țintă clară – mai avantajează pe câte unul, mai atrag atenția de la altceva).
În timp ce PSD își ocrotește averile aruncând vina doar pe investitori străini, pe care până acum i-a adus în pragul extazului fiscal, Florin Cîțu atacă și el cu arma antirusă în mână. Bietele bănci sunt oropsite în detrimentul investitorul estic (care? unde? chinezii, rușii au infinit mai mult capital investit la Vest de noi decât aici). Ce spune senatorul liberal:
”Dragnea, Tăriceanu, Valcov și Teodorovici PENALIZEAZĂ sistemul financiar românesc, clienții acestui secor economic și SUBVENȚIONEAZĂ investitorii de stat de la Moscova sau Istanbul. Groparii economiei se luptă cu străinii doar la televizor, în realitate oferă SUBVENȚII pe care le plătesc consumatorii români.
Pe Florin Cîțu îl citam în urmă cu 8-9 ani ca mărturie din interiorul sistemului bancar. Nu mai contează motivele exploziei lui Cîțu împotriva ING, tăcerea de după scandal, o evidentă căutare de negociere mai grasă după aruncarea în afara sistemului. Important era că se depășea acel nivel de advertorial bancar în care bălteau materialele despre bănci în România.
Așadar, după o ceartă și un proces cu fostul angajator, ING România, Florin Cîțu declara:
- Cîțu a acuzat clar că el și alții au primit bonusurile livrate printr-un offshore fără să fi semnat nimic
- Cîțu fusese implicat în ceea ce a rămas în istorie ca ”atacul la leu” din 2008 – când BNR a intrat în forță pentru a opri un atac speculativ (încă nu e lămurit episodul, fiecare erou având versiunea sa) – dar darea afară de la ING ar fi avut legătură și cu asta
- Cîțu acuza că sunt traderi cu mână liberă, neprofesioniști, care nu răspund în niciun fel pentru banii clienților
- ING România are o istorie în traficare de tranzacții false
- s-au făcut presiuni ca să falsifice estimările
- una interesantă, despre Mișu Negrițoiu, și director ING, și implicat într-un fond de real estate (sursa)
Mă rog, și multe altele, Cîțu căpătăse curaj și după cazul Kerviel, și după ce ING pierduse câteva procese spectaculoase prin lume (era naiv – ING tot pierde procese care arată procedee fie complet ilegale, fie profund imorale și e bine-merci în continuare). Ideea însă e simplă. Ataci o bancă acuzând-o de cele mai grave lucruri, apoi ajungi senator și începi să o bagi pe ”aia cu rușii” și să aperi băncile.
Acest episod cu băncile e unul mult mai ciudat pentru liberali decât urletele lor constante împotriva salariului minim. Să zicem că au un blocaj ideologic să înțeleagă rolul unui minim pachet de protecție pentru angajații precari. Dar cu băncile au contact chiar alegătorii cu venituri care le permită să fie liberali – că doar clasa de mijloc poate lua un împrumut serios, restul ajung cel mult la cămătari, legali sau ilegali. Alegătorul liberal a avut contact direct cu banca, e imposibil s-o iubească după diverse abuzuri dovedite în ultimul deceniu. E aproape anti-liberal să nu încerci o minimă disciplinare a băncilor și o mică schimbare a paradigmei unui sistem bancar care băltește din stoarcerea prin comisioane și participă minimal la încurajarea producției.
Când ești mai pro-bănci ca politician decât atunci când erai bancher e clar că avem o problemă.
