UE ”arde” China pentru prima oară de la masacrul Tiananmen. Sancțiuni fără milă față de regimul Xi Jingping
Într-o acțiune cu consecințe diplomatice imprevizibile, Uniunea Europeană a aprobat luni primele sancțiuni împotriva Chinei de la embargoul asupra armelor decretat după masacrul de la Tiananmen, din 1989.
Consiliul Miniștrilor de Externe, întrunit la Bruxelles sub conducerea lui Josep Borrell, reprezentant al politicii externe, a luat decizia de a trece patru lideri chinezi și un organism pe lista sa neagră pentru încălcări ale drepturilor omului îndreptate împotriva minorității uigure din regiunea Xinjiang, situată în vestul Chinei.
Măsurile implică implementarea adevărată a noului instrument de pedeapsă individuală în domeniul drepturilor omului, care permite impunerea de sancțiuni chiar și cetățenilor țărilor cu care blocul comunitar întreține relații perfecte.
Mecanismul, adoptat în decembrie 2020, este inspirat de așa-numita lege Magntiski din Statele Unite, aprobată în 2012 de Barack Obama, și are ca scop penalizarea ”chirurgicală” și de la distanță a anumitor persoane sau instituții, prin interzicerea intrării pe teritoriul UE sau a înghețării de active pe teritoriu european.
Oficialii chinezi au fost acuzați de abuzuri ale drepturilor omului împotriva minorității musulmane uigure din China. Diplomații UE au spus că această mișcare reflectă profunda îngrijorare cu privire la uigurii din Europa, Statele Unite și Canada.
Ambasadorii UE au aprobat interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru patru persoane fizice chineze și o instituție, ale căror nume nu vor fi făcute publice până la aprobarea oficială a sancțiunilor în cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai UE, pe 22 martie, ca parte a unei noi și mai ample liste de sancțiuni pentru încălcarea drepturilor omului.
UE folosește în acest scop un cadru legal, care a fost adoptat în decembrie 2020, prin care încălcările drepturilor omului urmează să fie mai bine sancționate la nivel mondial.
Prima dată UE a folosit sancțiunile împotriva încălcării drepturile omului la începutul lunii martie, în cazul arestării activistului opoziției ruse Alexei Navalnîi.
Lista completă a sancțiunilor aprobate de ambasadorii UE cuprinde 11 nume de înalți demnitari din Rusia, Libia, Sudanul de Sud și Coreea de Nord, au spus diplomații.