Game over la PNL

Game over la PNL

iulie 8, 2021 0

 

Lovitură fulgerătoare pentru tabăra lui Ludovic Orban: un pion al taberei sale a fost scos din joc. Alexandru Nazare a fost revocat din fruntea Finanțelor. Premierul Cîțu l-a dat afară din guvern după un lung șir de zvornuri că este pe lista neagră. Șeful Guvernului a preferat din nou o mutare surpriză, menită să năucească adversarii. Nu a existat preaviz, nu a existat o discuție prealabilă.

Momentul ales de Florin Cîțu nu este întâmplător. A păstrat total supriza, la fel cum a fpcut cu momentul pozei cu cei 40 de lideri care-l susțineau la Convenția PNL: La fel ca atunci, a mizat pe efectul năucitor al suprizei. A fost ca o lovitură în plexul adversarului. Anunțul l-a făcut fix la începutul ședinței de guvern, când atenția presei era maximă, iar Ludovic Orban defila prin fața supușilor liberali, la alegerile pentru filiala din Teleorman. Dublă lovitură, așadar: l-a umilit pe ministru, în fața colegilor de guvern și în fața presei, l-a umilit și pe Ludovic Orban în fața propriilor liberali veniți la alegeri.

Florin Cîțu a ținut să dea un semnal de forță și să-și arate puterea în plin proces electoral la PNL, când sunt alegeri pe bandă rulantă în filialele partidului. Mesajul pentru liberalii care-l înfruntă este clar: cine nu este cu el, zboară. Protectorul lui Nazare, șeful CJPrahova, Iulian Dumitrescu, încă indecis, a înțeles ultimatumul. Ludovic Orban, în ciuda declarațiilor sale că este mulțumit de prestația miniștrilor, s-a văzut sfidat și cu autoritatea făcută țăndări.

Remanierea lui Nazare nu are nimic de-a face cu performanța sa ca ministru, ci cu jocurile de putere din partid. Fostul ministru al Finanțelor nu s-a remarcat cu absolut nimic în toată această jumătate de an, cât a stat la Finanțe. S-a ținut low profile cât de mult a putut, a fugit de presă, nu a apărut în emisiuni televizate. A avut cea mai ștearsă prestație publică din guvern. Nu știm cum gândește, ce a vrut să facă la Finanțe, dacă a muncit sau dacă a chiulit. Așa că toate informațiile care vin despre mandatul său, sunt cele obținute din șușotelile pe la colțuri și din ceea ce spune acum premierul.

Oficial, șeful Guvernului îi reproșează sec execuția bugetară. Fără exemple. Degeaba iese acum demisul ministru să dea dezmințiri. A tăcut prea mult. Pentru oameni, impresia este că a stat, nu că a lucrat, cum susține. Aviz și altor miniștri care stau pitiți prin birouri. Să nu țipe prea târziu că și ei au fost buni și harnici. Nu o să-i creadă nimeni. Impresia oamenilor va fi că au avut de-a face cu niște chiulangii în toată regula. 

După impresia artistică, rămâne întrebarea: de ce premierul nu a avut înlocuitor pentru Nazare, deși îi purta demult sâmbetele? Singura dată când am mai avut ministru interimar la Finanțe a fost în 2015, când premierul de atunci, Victor Ponta, l-a înlocuit pe nepusă masă pe Darius Vâlcov, tras pe dreapta de DNA. De ce premierul de acum preia interimatul Finanțelor de parcă ar fi caz de forță majoră? De ce nu a propus un interimar dacă tot vrea să arate că poate?

Aparent, șeful Guvernului a acționat la nervi, ca în cazul revocării lui Vlad Voiculescu de la Sănătate. Greu de crezut, totuși. Cel mai probabil a gândit demult mutarea și a premeditat preluarea interimatului la Finanțe. Vreme de 45 de zile, până aproape de congresul PNL, Cîțu va fi doi într-unul: și premier, și ministru de Finanțe. Nu va mai avea nevoie de contra-semnătura nimănui să dea banii din fondul de rezervă cui dorește și când dorește. Va face singur rectificarea bugetară – iar, alți bani exclusiv în pixul său.

Cine ar putea să vină, totuși, la Finanțe după ce premierul va fi împărțit banii țării în schimbul voturilor la congres? Este clar că mâna sa dreaptă, deputatul Dan Vâlceanu, nu este o propunere de acceptat pentru partid. NU a fost nici în decembrie 2020, când s-a făcut guvernul, nu va fi nici acum. Este prea bun amic cu premierul, iar liberalii se tem de o echipă atât de intim sudată, premier – ministru de Finanțe. În joc sunt banii țării. Ar însemna putere discreționară, oferită pe tavă lui Cîțu. Partidul va căuta o contrapondere la semnătura premierului. Așa că va începe o frământare intensă în partid pentru impunerea unui om la Finanțe. Grupările din partid vor avea un motiv în plus să se ia la trântă. 

Jocurile au fost însă făcute. Este game over după mutarea de azi. 

 

 

 

 

 

Sursa: Vox Publica

Vox Publica
[email protected]
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.