#SOSCuba a cucerit lumea. Fidel Castro n-a pregătit dictatura și pentru epoca ”like”, dar urmașii săi au învățat lecția lui Ion Iliescu
Când locuitorii din San Antonio de los Baños, cartier la sud-vest de Havana, au ieșit în stradă, pe 11 iulie, în cel mai mare protest împotriva guvernului cubanez din anii 1990 încoace, cetățenii care au manifestat strigând „vrem libertate” nu au fost acolo la chemarea vreunui grup de disidenți și nici nu erau sub supravegherea regimului dictatorial.
Erau oameni anonimi și diversi, împinși la revoltă de penuria profundă exacerbată de pandemia de coronavirus. Și nu era un grup mic.
Când Guvernul a întrerupt serviciul de internet, era prea târziu: videoclipurile revoltei deveniseră virale și inspirau mulți oameni care tânjeau după schimbări pe întreg teritoriul național.
Potrivit Inventario, un proiect independent specializat în jurnalismul de date mobile, în acea zi au existat proteste în peste 90 de părți ale țării.
Instrumentele protestatarilor erau în principal două: transmisiuni live prin Facebook și hashtag-uri, etichetele (de tipul #Rezist, folosită împotriva regimului Dragnea-Tăriceanu, în 2017-2019) care permit gruparea informațiilor pe rețelele de socializare.
Obișnuiți cu cenzura, cubanezii știu că aceste videoclipuri live sunt mai greu de eliminat și de aceea transmisiunea live este una dintre cele mai puternice arme. Directul de la San Antonio adăuga adepți, opinii și indignare.
Apoi, au urmat hashtagurile #SOSCuba, #SOSMatanzas și #PatriaYVida, care s-au aprins pe platforme precum Twitter. În spatele fiecăreia dintre ele se află povești, contexte și strategii diverse.
De exemplu, eticheta care începe cu „SOS” este foarte populară în America Latină. A fost folosită de mai multe ori în demonstrațiile împotriva regimului Nicolás Maduro, din Venezuela, ori în Nicaragua, pentru a documenta excesele lui Daniel Ortega și recent a fost folosită în același mod în protestele masive din Columbia.
Potrivit estimărilor agenției AFP, în perioada 5-8 iulie, aproximativ 5.000 de mesaje tweets au fost publicate cu hashtagul #SOSCuba. Pe 9 iulie, au existat în jur de 100.000; pe 11 iulie – 1,5 milioane; iar pe 12 iulie – 2 milioane!
Între timp, hashtag-ul #PatriaYVida, care face aluzie la piesa rapperilor Maykel Osorbo și El Funky, aflați pe insulă, a devenit viral în același mod ca și clipul lor video, care în mai puțin de o săptămâna a adăugat peste un milion și jumătate de vizionări pe YouTube (care a iritat puternic regimul politic de la Havana, deoarece era un îndemn către libertate). Astăzi, melodia este un slogan pentru cei care nu sunt de acord cu sistemul și a fost una dintre cele mai scandate formule în demonstrații.
Guvernul dă vina pe… „hashtag”
De pe Twitter, mobilizarea a sărit la trei rețele de mesagerie instantanee: WhatsApp, Signal și Telegram. În cartea sa ”Revoluția digitală a Cubei”, publicată în iunie, Ted Henken dezvăluie că Facebook este cea mai importantă rețea din țară, dar că și cubanezii folosesc în mare măsură WhatsApp, Signal și Telegram.
Twitter și Instagram sunt mult mai puțin populare pe insulă, dar joacă un rol important în multiplicarea tendințelor în străinătate. În plus, mulțumită rețelelor de socializare, protestatarii au documentat cu mărturii și videoclipuri cât de masive au fost protestele, represiunea folosită de către autorități și arestările ulterioare în casele celor care au participat la ele. În total, au fost raportate peste 500 de persoane private de libertate și dispărute. Nouă dintre ei sunt minori.
La șapte ore de la începerea protestelor, transmisiunile directe pe Facebook se încheiaseră deja, iar străzile au fost controlate de poliție, forțele armatei de elită și grupuri de civili înarmați cu bastoane și pietre care au răspuns la „ordinul de luptă al președintelui Miguel Díaz Canel, pentru apărarea revoluției”.
Vă sună cunoscut din istoria recentă a României, așa-i? Modelul a fost folosit prima oară de Ion Iliescu și FSN în 22 decembrie 1989, după fuga cu elicopterul a soților Ceaușescu, când exista ”riscul” ca revoluționarii adevărați să preia puterea. Chemarea pentru ”apărarea” TVR a fost folosită și la mineriada din iunie 1990.
Guvernul de la Havana a încercat astfel să răspândească și el confuzie și dezinformare, dar era prea târziu. Hashtag-urile se mișcau în jurul lumii. #SOSCuba devenise cel mai popular.
În versiunea oficială, protestele au fost imputate, în mare măsură, guvernului Statelor Unite și rețelelor sociale.
Ministrul Afacerilor Externe, Bruno Rodríguez, a afirmat într-o conferință de presă, la două zile după mobilizări, că nu a existat un focar social, ci o serie de „revolte” și „tulburări la o scară foarte limitată”, în care „agenții a unei puteri străine” și„ elemente criminale cu antecedente penale” au participat la proteste.
El a denunțat că „incidentele” nu au fost doar rezultatul politicii Washingtonului față de Cuba, ci a unei „operațiuni de comunicare politică” care a fost exacerbată odată cu lansarea „apelului pentru #SOSCuba, la New York”, în fața Organizației Națiunilor Unite.
Potrivit ipotezei regimului dictatorial de la Havana (care moștenește dictatura lui Fidel Castro), acea etichetă provine de la o companie americană înregistrată în Florida și strategia ar fi fost dezvoltată „pe serverele foarte scumpe ale companiilor americane, care protejează aceste operațiuni digitale împotriva Cubei, în scopuri politice”.
El a mai spus că, dacă hashtagul #SOSCuba a devenit o tendință globală, s-a datorat „unei acțiuni anorganice din teritoriul nord-american” susținută de roboți, conturi false, mass-media digitală și activiști.
„Este o agresiune a guvernului Statelor Unite, care astăzi nu are nevoie de rachete, nu are nevoie de pușcași marini și care are o capacitate enormă de război neconvențional într-un mod computerizat”, a spus ministrul.
Cu toate acestea, eticheta s-a născut mai devreme decât a susținut ministrul. Pe contul de Twitter al Mișcării San Isidro, de exemplu, există mesaje tweets cu ea de la sfârșitul lunii aprilie, care denunță asediul poliției cu care s-a confruntat atunci artistul disident Luis Manuel Otero Alcántara.
Nu este surprinzător faptul că unul dintre răspunsurile guvernului la proteste a fost blocarea internetului, un serviciu care în Cuba se află sub monopolul de stat al Companiei Cubane de Telecomunicații (ETECSA).
Potrivit cifrelor guvernamentale împărtășite de organizația Humans Rights Watch, 4,2 milioane din cei 11,2 milioane de rezidenți din țară „sunt conectați la Internet prin intermediul mobilelor lor”.
În plus, doar 189.000 de cubanezi au acces la internet în reședințele lor, cifră care reprezintă mai puțin de 5% din populație.
În urmă cu trei ani, toți erau și mai puțin privilegiați, deoarece serviciul de internet nu este disponibil pentru oricine dorește să îl angajeze, ci pentru cei care locuiesc în anumite zone selectate de companie.
Decembrie 2018 a fost o dată cheie pentru istoria cubaneză. Atunci ETECSA a făcut ”eroarea” să activeze conectarea sa la internetul de date mobile și pentru prima dată societatea civilă știa cum este să poți naviga în orice moment și cu confidențialitate.
Înainte, majoritatea cubanezilor trebuiau să meargă în spații publice, în parcuri aproape întotdeauna și să se conecteze la o rețea Wi-Fi supraîncărcată, lentă și costisitoare.
Asta însemna, de asemenea, că toată lumea putea asculta conversațiile persoanei care făcea apeluri video și că era aproape imposibil să găsești o bancă liberă, astfel încât utilizatorii obișnuiau să navigheze așezați pe pământ, într-un container, în iarbă sau oriunde puteau.
Activarea datelor mobile a transformat drastic societatea cubaneză. În unele privințe, a devenit mai democratică. Oportunitățile de angajare, sursele de venit, factorii de influență s-au înmulțit.
Discursurile și narațiunile despre realitatea cubaneză s-au diversificat. Oricine putea posta o reclamație sau își putea exprima opiniile cu privire la diferite subiecte. Și de la acea nouă realitate produsă de rețelele de socializare s-a făcut saltul către stradă, la ”revoluția hashtag” din 11 iulie.
După întreruperea internetului în acea zi, serviciul rămâne neregulat și cubanezii au putut opta pentru alternative. Una dintre ele este Psiphon, care le permite să navigheze pe rețelele sociale și aplicațiile de mesagerie, cum ar fi WhatsApp și Telegram, printr-un VPN, fără a fi nevoie de o conexiune la ETECSA – compania controlată de stat.
Între timp, Statele Unite au început deja să ia în considerare posibilitatea de a sprijini insula cu conexiunile digitale.
Însuși președintele Joe Biden a subliniat că guvernul său evaluează dacă are capacitatea tehnologică de a oferi internet gratuit Cubei în fața tăierii datelor mobile, în timp ce senatorul din Florida, Marco Rubio, de origine cubaneză, a cerut înființarea unor așa-numite „baloane de internet”, pentru a oferi servicii gratuite protestatarilor.
Și în timp ce locuitorii insulei rămân în casele lor, în fața militarizării străzilor, emigranții și exilații au preluat și transferat demonstrațiile în diferite orașe din lume și continuă să folosească eticheta #SOSCuba.
Dar nici tendințele din rețelele de socializare și nici roboții despre care a vorbit ministrul de Externe al Cubei nu ar fi reușit să mobilizeze mii de oameni într-o țară în care protestele te pot băga în închisoare, dacă nu ar exista motive suficient de puternice pentru aceasta.
Cei care iau decizii pe insulă știu cu siguranță și ei. Nu întâmplător, la trei zile de la proteste, Guvernul a anunțat noi măsuri: se autorizează în mod excepțional importul de alimente, produse de curățare și medicamente fără limită și fără plata accizelor, până la 31 decembrie 2021.
Dacă ceva a rămas sigur legat de protestul fără precedent din 11 iulie este că epuizarea vieții grele de zeci de ani a unui întreg popor cu greu neutralizată prin restricționarea drepturilor digitale.
