Portretul artiştilor Roşca şi Chirieac la bătrâneţe
„Macovei: Tu ce faci (Bogdane)?
Chirieac: Bani.”
Între prima stenogramă, produsă la El Capitan, şi a doua, mult mai veselă, care tocmai stă să înceapă, jurnalistul Bogdan Chirieac a făcut bani.
„Înseamnă că faci lucruri bune” zice Macovei, dar Bogdan, instalat în filozofia cinică şi profitabilă a epocii care îi va purta numele, i-o retează: „Ai văzut tu vreodată presa să facă lucruri bune în ţara asta?”
În momentul în care scriu aceste rånduri toţi cei implicaţi şi-au asumat înregistrarea. Dialogul e, aşadar, real. Vorbele există în realitate, propoziţiile au fost rostite, propunerile s-au auzit. Nu e un fals. E un caz autentic de ticăloşie. E o ticăloşie dublă, a actorilor şi a producătorilor, a conţinutului şi a modului în care acesta a fost obţinut.
Presa ticăloşită aşadar, există. O spune preşedintele Băsescu, o spune ea însăşi, o spune aproape textual Bogdan Chirieac, o re-spune apoi tot el invocåndu-l pe preşedinte şi, în fine, o spune de la un cap la altul această înregistrare. O ticăloşie timidă, prudentă, ca şi cum s-ar simţi cu microfonul pe căciulă, arată şi şeful Agenţiei Naţionale de Integritate:
„Macovei: Videanu şi Berceanu… Are lumea boală pe Videanu şi pe Berceanu.
Chirieac: Aşa e… Dar ştii de ce are boală: că nu-mpart!
Macovei: Mănâncă singuri?
Chirieac: Da.
Macovei: Nici asta nu e corect”.
Dar să lăsăm plevuşca pentru mai tårziu şi să ne întoarcem la titani. În acest al doilea episod, Bogdan Chirieac e morocănos, are blazarea omului greu, distras de la activitatea sa curentă şi principală: făcutul banilor. Personajele care joacă în filmul cu miniştri-hoţi şi documente olografe sunt privite de sus şi tratate în stilul paternalist-porno: „pulică”, „pizda aceea” etc. Bogdan e profesionistul chemat să se aplece asupra unor mărunţişuri care-l ţin din treabă. Îl scot un pic din „liga” lui. E condescendent şi flegmatic, se plimbă nonşalant printre orori:
„Chirieac: Deci nu că fură, că de furat fură de rup (…) Dar nu-mpart nimic! Videanu i-a mai dat, Berceanu chiar mai puţin. I-au mai dat la campanie lui Băsescu, dar în rest nimic. Numai ei. Şi au perfectă dreptate ăştia: „Băi, du-te în pula mea”.
BC şi SRS sau, ca să punem lucrurile într-o ierarhie corectă, SRS şi BC sunt produsele de vårf ale jurnalismului pe bani grei. Roşca e părintele postdecembrist al principiului „un şantaj ratat e o anchetă de succes”, creatorul unei şcoli de gåndire jurnalistică bazată pe bugete mari şi cel mai self-rentabil şef de gazetă de după ’90. Fost colaborator al Securităţii, jurnalist în regimul Ceauşescu, Roşca e un cocktail de instincte jurnalistice şi lipsă de caracter care nu are egal în fauna presei romåne. A făcut anchete celebre, a inventat cazuri şi scandaluri, a făcut ani la rånd agenda publică a unei societăţi antagonizată de Iliescu. Ceva mai tårziu a făcut bani şi a văzut că făcutul banilor e mai bun ca jurnalismul. A ţinut-o tot aşa pånă la stenogramele de azi şi o va face mult timp după ce nimeni nu-şi va mai aminti de ele.
Chirieac, la råndul lui, vine din vechea garnitură de la Adevărul, ziarul care s-a înfruptat ani buni, ca şi Ziua, din publicitatea de stat. Adevărul i-a creat bune ocazii să interfereze cu mediul de afaceri cu statul, cu lobby-ul editorial, cu jocul de influenţă şi cu protecţia prin ziar. De aici s-au născut afacerile cu Motorola şi banii buni pentru zile rele.
Inteligenţi, abili şi buni de gură, SRS şi BC şi-au elaborat crezurile lucrative în sånul unei prese care, trebuie spus, a tot tăcut. Au prosperat nestingheriţi în nişa lor unde rămån, pentru multă vreme, modele exemplare pentru reversul profesiei de jurnalist. Dacă ar fi luptat de partea binelui ar fi fost ceva mai săraci, iar perspectiva asta pare să-i fi îngrozit.
Partea a doua a cazului ţine de felul în care s-a produs înregistrarea. Ilegal, cåtă vreme Parchetul nu a eliberat nici un mandat de interceptare. E făcută, prin urmare, de servicii sau de inamici privaţi ai cuplului SRS – BC şi ai intereselor pe care ei le susţin. În ambele situaţii e o ilegalitate, un abuz în dauna persoanei private şi, în cazul unei interceptări cu autor în solda statului, o ameninţare serioasă la adresa democraţiei. E un securism născut din aviditate electorală, montat în stilul niciodată demodat al poliţiei politice.
Înregistrarea e făcută în septembrie şi publicată cu zece zile înainte de primul tur. Asta înseamnă că a fost păstrată pentru un moment prielnic, lucru ce dovedeşte intenţia de a fi folosită ca instrument.
Notă 1: La o lectură atentă a stenogramei se vede că Macovei nu face nici o greşeală decisivă. El are comportamentul semi-idiot al unui luzăr timorat de contactul cu mafioţii. Cu toate astea, nu scapă nici un porumbel pe gură, ca şi cånd ar fi fost în cunoştinţă de cauză. El nu poate fi incriminat cu nimic în toată discuţia. Dacă adăugăm şi foşnetul suplimentar al microfonului, asemănător cu lavaliera de televiziune atunci cånd o porţi asupra ta, e posibil să-l găsim pe acest jalnic personaj, cu Integritatea sa cu tot, complice într-o ambuscadă montată politic-poliţieneşte în ajun de alegeri.
Notă 2: Urmează un episod 3. El ar conţine dezvăluiri ale lui BC despre Mircea Geoană.
