Autoritatea trigger-happy
Dacă acceptăm că statul este deţinătorul monopolului asupra violenţei legitime atunci trebuie să pornim de la premisa că statul este suficient de responsabil pentru a nu abuza şi pentru a limita numărul greşelilor. Că reprezentanţii statului (democratic) dau dovadă de suficientă raţiune şi respect faţă de proprii cetăţeni pentru a nu folosi violenţa decât în cazuri extreme, situaţii în care trebuie salvate vieţi sau prevenite dezastre de amploare. Avem de-a face cu un fel de calcul judicios (sau cinic, numiţi-l cum vreţi) al costurilor şi beneficiilor.
Or, atunci când însuşi preşedintele ţării, flancat de ministrul de interne, îi îndeamnă pe poliţişti să pună mâna „mai repede” pe arme şi să le folosească cu încredere te poţi gândi că au motive să lanseze astfel apeluri. Că or fi apărut la Palatul Cotroceni sau la ministerul de interne statistici care spun că numărul infractorilor periculoşi a crescut teribil de mult iar foarte mulţi cetăţeni oneşti riscă să cadă victime. Nu am văzut astfel de documente. La Palatul Cotroceni nu a fost înfiinţată nicio comisie care să ajungă la concluzia că România se transformă încet-încet într-un teritoriu neguvernabil după model somalez. Nici de la Interne nu a apărut vreunul dintre acei domni cu fireturi care să ne spună cu cifrele în faţă că trăim în raiul infractorilor. Ba din contră, politicieni şi poliţişti deopotrivă, îţi vor explica cu un zâmbet satisfăcut că raiul ăla e peste Dunăre, în Bulgaria, unde clanurile mafiote îşi fac de cap iar crimele sunt la ordinea zilei. În România, eeeee, în România e altceva. La noi nu e la fel.
Cu toatea astea, preşedintele a simţit nevoia să trateze poliţiştii de timiditate iar ministrul să plângă pe umărul bieţilor reprezentanţi ai legii obligaţi să completeze prea multe hârtii atunci când folosesc totuşi armele. Există aşa un fel de regret, de nostalgie falsă după eroul în uniformă din filme sau benzi desenate care îi pedepseşte pe nenorociţii care ne fac viaţa grea. Este cumva de înţeles la nivelul cetăţeanului a cărui percepţie este că situaţia se înrăutăţeşte însă când şeful statului sau ministrul de interne suferă de sindromul Bruce Willis e grav.
Nu e clar încă ce s-a întâmplat zilele trecute la Brăila, la scurt timp după declaraţiile preşedintelui. Un lucru e însă sigur. Un om şi-a pierdut viaţa. În treacăt fie spus, explicaţiile furnizate de reprezentanţii poliţiei sunt halucinante. Citez dintr-o ştire NewsIn: „Unul dintre gloanţe se pare că a ricoşat dintr-un pneu şi a pătruns în autoturism, rănind în zona capului pe brăileanul P. Sorin, şoferul maşinii, cunoscut de poliţişti ca făcând parte dintr-o grupare infracţională”. Aşadar glontele a intrat în pneu, a trecut prin podeaua maşinii apoi s-a oprit în craniul acelui individ care refuzase să oprească maşina la semnalul poliţiştilor. Închipuiţi-vă traiectoria proiectilului. Sincer, declaraţia respectivă mă face să mă gândesc la teoriile despre moartea lui JFK .
Merita respectivul să moară? Nu pe el îl căutau poliţiştii. Cel puţin nu în momentul ăla. Ce rost are precizarea că făcea parte dintr-o grupare infracţională, câtă vreme, repet, nu el era cel vizat de poliţişti. Oricum am da-o, la Brăila a avut loc un accident teribil cu consecinţe ireversibile. Care este beneficiul societăţii? Niciunul.
La ora când scriu rândurile astea, la Realitatea FM are loc o dezbatere despre metodele de lucru ale poliţiei. Printre ascultătorii care intervin sunt şi unii care speră ca poliţia să îi împuşte „în cap” pe infractori la cea mai mică ridicare de sprânceană. Asta e rezultatul exasperării faţă de ineficienţa statului dar şi un semn că preşedintele a găsit un teren fertil pentru fanteziile sale justiţiare.
Să fim bine înţeleşi. Poliţia trebuie să îşi facă datoria iar dacă sunt probleme procedurale, ele trebuie rezolvate. Faptul că domnul Nica se plânge în loc să vină cu soluţii nu face decât să îl plaseze undeva în zona ridicolului. Nu ar fi prima oară. Problema constă în mesajul pe care autorităţile îl transmit societăţii. Ceea ce ne spun preşedintele şi ministrul de interne este că statul român abandonează. Că nu poate mai mult. E incapabil să găsească metode mai puţin letale pentru rezolvarea problemei infracţionalităţii. Este incapabil să prevină şi să limiteze fenomenul şi atunci apelează la soluţia simplă. Statul deţine monopolul violenţei legitime dar nu şi pe cel al competenţei. Sau al responsabilităţii sau pe cel al inteligenţei. Detalii aflaţi de la familia cetăţeanului Sorin P.
P.S. Între timp ministrul de interne a fost demis. Unul dintre motive este, spune premierul, faptul că domnul Nica „a scăpat strada de sub control”. Sunt foarte curios daca următorul ministru va fi mai coerent. Gândiţi-vă numai la circul din ianuarie când PSD a fost incapabil să numească un ministru de interne timp de mai multe săptămâni. Amintiţi-vă şi de numele vehiculate atunci. Brrr!
