Un candidat care merită să fie votat

noiembrie 26, 2008 0

Ziceam în ultima postare că sunt în căutarea unui candidat care să se bată pentru o lege prin care asigurarea de sănătate să fie plătită în folosul omului, nu în cel găunosului sistem sanitar de stat. M-a găsit el pe mine. Cum nu mai am timp să-mi schimb domiciliul ca să-l votez, iar vremea afişelor pe care am promis că le lipesc pentru acel candidat minune s-a cam dus, o sa militez aici pentru el.
Comentariile sale la textul meu anterior, precum şi documentarea pe care am făcut-o eu (aici referinţele furnizate de colegul Răzvan Vintilescu au cântărit mult) arată că e un candidat votabil. Cu atât mai mult cu cât îi are drept adversari pe Elena Udrea sau Zmărăndescu al lu’ Becali. Îl cheamă Sorin Paveliu, este independent, candidează pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 25, Dr. Taberei. M-aş fi abţinut de la a-l susţine dacă era înregimentat în vreun partid (a fost la PD-L, dar a demisionat din motiv de Udrea, a cărei candidatură a fost preferată de partid). Probabil că nu are nici o şansă, dar eu cred că este genul de om la care merită să te gândeşti când intri în cabina e vot. Mai ştiţi şi alţii asemenea? Aştept exemple.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.