…PNT-CD si PD-L – intre moralitate si prostie
…breaking news: la sfarsitul saptamanii trecute a avut loc congresul PNT-CD – aripa Sarbu! Cum? N-ati sarit in sus de emotie? Nu-i bai, nu sunteti singurii: majoritatea mass media a ignorat evenimentul, pe motiv ca nu face rating. Cei care l-au consemnat, au facut-o pentru ca, spre deosebire de aripa Milut, aripa Sarbu nu-l sustine pe Traian Basescu la presedintie. Nu-i mare lucru, dar tot e ceva.
Cum a ajuns PNT-CD din port-stindardul opozitiei democratice din Romania un partid de mana a saptea? Cum de crestin-democratia intr-o tara predominant ortodoxa nu mai face rating nici la televiziuni si nici in cabinele de votare? Spre deosbire de scadere, cresterea PNT-CD are o explicatie simpla: Corneliu Coposu si-o conjunctura favorabila. Corneliu Coposu nu s-a schimbat, nici inainte, nici dupa 1989. A ramas acelasi om si cand bucurestenii ii doreau moartea, Petre Roman il scoatea cu TAB-ul din sediul partidului, dar si atunci cand devenise limpede pentru majoritatea lumii ca CDR avea sa castige alegerile, iar PNT-CD era pe cai mari. A murit, Doamne iarta-ma, la timp pentru a da CDR ultimul branci pentru intrarea la guvernare si intreruperea domniei FDSN. A fost o poveste biblica intoarsa pe dos, care incepe pe Golgota si se termina cu ramuri de maslin si osanale, cand deja era prea tarziu.
Nu, Corneliu Coposu nu s-a schimbat. De schimbat, s-au schimbat oamenii si perceptia publica. El a ramas acelasi si-a avut rabdare. Iar timpul, plictisit si el de atat incapatanare, i-a dat, intr-un sfarsit, dreptate. Nu l-am cunoscut intr-atat de bine pe Senior incat sa pot spune ca-i cunosteam gusturile in materie de pictura. Inclin, insa, sa cred ca nu era un fan Salvador Dali. Cu toate astea, viata sa a fost confirmarea verdictului pictorului cu mustatile rasucite-n sus: diferenta dintre un nebun si un geniu e rabdarea. Daca perserevezi in ceea ce crezi, mai devreme sau mai tarziu se vor gasi suficient de multi oameni care sa-ti dea dreptate.
Vremurile, insa, ca vremurile – stiurlubatice – s-au schimbat. Corneliu Coposu a fost transformat din om intr-o efigie (pana in ziua de astazi, prezenta surorilor sale la un eveniment sau suportul acestora pentru un candidat sunt consemnate cu sfintenie, desi realistic vorbind, in afara calitatilor de „surori” nimic nu le-a calificat vreodata la vreo competenta politica; poate pentru ca le-a lipsit tupeul necesar; ganditi-va la familia Kennedy sau la EBA). CDR a avut parte de o imagine dezastruoasa la guvernare nu in ultimul rand din cauza luptelor intestine al caror port-drapel a fost un ministru inca tanar si dispus sa ia „fortuna” de gat, daca e nevoie: Traian Basescu. PNT-CD, inapt total la capitolul comunicare si imagine, a devenit ciuca batailor. A ratat, pe nedrept, parlamentul.
A fost inceputul sfarsitului. In Romania zilelor noastre, invingatorul ia totul. Perdantul politic devine tot mai perdant. Cercul vicios care adusese PNT-CD-ul la guvernare a inceput sa functioneze invers. In jos. Tot mai in jos.
Ma indoiesc ca Traian Basescu l-a citit pe Machiavelli. I-a urmat, insa, instinctiv, cateva dintre sfaturi: a inteles ca timpurile se schimba si ca liderul politic de succes trebuie sa se schimbe odata cu ele. Ca uneori trebuie sa fii vulpe si alteori leu; ba chiar bursuc, daca asa o cer vremurile. Petre a fost cel mai bun pana cand n-a mai fost. Stindardul luptei anti-coruptie si, implicit, cel al anti-PSD (deja), a fost preluat de catre PD. Miscarea, exemplara, a dat rezultatele asteptate in 2004.
Intre timp, PNT-CD-ul nu si-a mai revenit din buimaceala. A continuat sa se scarpine-n crestet, cautand sa identifice un tap ispasitor care nu exista. Exista o turma, din care toata lumea facea, intr-un fel sau altul, parte. Nu, nu sunt adeptul teoriei conspiratiei inflitrarii de catre fostii securisti. Fenomenul, desi real, nu ar fi fost in stare sa produca atatea pagube in absenta unui teren propice. Iar terenul propice l-a constituit lipsa de adaptare si, cu tot respectul fata de Ion Diaconescu, absenta unei maini ferme la conducerea partidului. Cand unui lider de partid aflat la putere i se spune, pe fata, „nea Nelu”, ceva, undeva scartaie teribil in structura de comanda. [V-ati intrebat vreodata de ce lui Ion Iliescu nu i-a spus decat „tanti Nina” „nea Nelu”?]
Cand PNT-CD a incercat sa se adapteze a facut-o in contra-timp. A repetat, la o scara mai mica, mai toate greselile Bisericii Catolice in materie de adaptare la vremuri. Numai ca PNTCD n-a avut norocul unui Ioan Paul al doilea, si nici al unui cardinal Ratzinger. A avut, simplu spus, si ghinion.
Sa nu ne mai ascundem dupa degete: e lesne sa faci ce fac eu acum – sa discuti, detasat, de pe margine, indicand cu degetul unul sau altul dintre vinovati. A posteriori, e usor sa gasesti explicatii rationale. De multe ori, insa, intervine si factorul sansa – „fortuna”, ar fi zis Machiavelli. Daca vreun membru al staffului lui Hitler l-ar fi trezit pentru a trimite divizia de Panzere in Normandia, de toata planificarea lui Eisenhower s-ar fi ales praful (nu degeaba Eisenhower isi scrisese, inainte de ziua Z, scrisoarea de demisie in care isi asuma intreaga responsabilitate pentru esecul debarcarii; pe vremuri, oamenii aveau bun-simt).
PNT-CD n-a avut nici noroc, si-a avut si multa, multa prostie. Inca o mai are. Moralitatea nu e cu necesitate un semn de inteligenta si, oricum, la capitolul moralitate daca Ion Diaconescu poate sta in picioare, alde Radu Sarbu sau Ionescu-Galbeni se pot aseza, sapasiti, in bancutza.
Paradoxal, insa, soarta PNT-CD ne poate oferi o pertinenta grila de lectura pentru destinul unui alt partid aflat, momentan, pe cai mari- PD-L.
(Va urma)
