Adriene, ce tupeu ai, măi, băiatule, măi!
(Am ales această formulă de adresare pentru că eu şi Adrian Năstase ne tutuim. El a început, eu m-am conformat, aşa că vreau să vă asigur că nu e vorba de impoliteţe. Ne spunem tu de ceva vreme!)
Băi, Adriene, ai fost de un tupeu super cool, ,cînd ai acuzat adversarii politici că se folosesc de tertipuri parlamentare ca să amîne o decizie! Hai că e bună! Tu, care te-ai ascuns după fustele tuturor articolelor din regulamentul de funcţionare ca nu ajungi în faţa Justiţiei, tocmai tu te-ai găsit să vorbeşti! Păi, azi, mîine, o să acuzi cutare sau cutare îmbogăţit că a beneficiat de mătuşi dubioase care le-au lăsat moşteniri neverosimile! Adriene, vreau să te întreb ceva: tu faci chestiile astea premeditat, sau te ia gura pe dinainte?