”Ajutor” cu ratele. New York, amintiri din viitor
”Ajutor” cu ratele. New York, amintiri din viitorTrei chestiuni, fără mare legătură. 1. Se pretinde că sunt ”ajutați” cei cu rate. Forma ajutorului e complet neconvingătoare. 2. Cine câștigă din criză? 3.Tot întrebăm isteric ce se va întâmpla. Nu ne-a convins Italia, nu ne-a convins Spania, păi să ne uităm acum spre Statele Unite.
RATELE. Totul a început cu avertismente repetate dinspre bănci și Banca Națională, atenție să nu le agresăm pe ele, băncile. Știți poezia – de câte ori s-a dorit reglementarea relației de putere bancă-client, ”opinia publică” a fost lobby pe față pentru bănci. Numai că mulți dintre noi ne întrebăm: noi tot trebuie să muncim, să acceptăm tot felul de crize – ăștia nu sunt din aceeași lume cu noi? nu trebuie să accepte niște pierderi minimale? Presați de contextul internațional, s-a venit cu anunțul amânării ratelor. Dacă te uiți cu atenție pe document, vei constata că mari facilități nu sunt, că dovedirea faptului că ai fost afectat de criză e extrem de relativă și, cum unii au spus-o deja, că avem de-a face cu o procedură care exista deja în cazul celor care nu-și mai putea plăti ratele. Lovitura pentru clasa demijloc împrumutată va fi foarte grea, iar selfie-urile lui Florin Câțu nu ajută la nimic. Pentru românii atenți la anunțurile făcute prin toată Europa nu mai e vreun secret că ce se anunță aici este incomparabil mai puțin. Puțin spre nimic. Guvernul a funcționat încă o dată ca un ghișeu bancar.
Cât despre guvernanți, e clar că nu sunt lideri capabili să se ridice la nivelul unei situații excepționale. Se schimbă retorica, se schimbă discursul, oamenii par să ceară din ce în ce mai mult sprijin real de la stat, nu mai are chef nimeni de vrăjeli cu piață liberă, cu capitalul are zburdă și ne aruncă și nouă firimituri. Nu și în România. E clar că nu se vor da aici facilități decât dacă bravii noștri patrioți vor fi cumva presați din afară s-o facă. Sau dacă vor fi presați de noi să înceapă măcar să gândească ”ca afară”. Să spunem că nici măsurile trâmbițate în Vest nu sunt pe cât de radicale le-am vrea, dar acolo există măcar un răspuns nu doar la o spaimă populară, ci la o presiune populară pentru schimbarea termenilor contractului social.
LA CE E BUNĂ TOTUȘI STAREA DE URGENȚĂ? S-au dat ordonanțe militare, s-a scos armata pe străzi, Vela a anunțat încă din prima zi a decretului militar că începe lupta cu speculanții, că se vor confisca mărfuri etc. Din ce văd se confiscă ceva mărunțiș, dar se și cumpără cu suprapreț de la firme de distribuție alcool și cafea din Giurgiu. Apoi, există un ”purtat cu mănuși” față de clinici și spitale private care s-au comportat absolut cinic în această criză. Ba închid tot ca să nu aibă de-a face cu o boală nerentabilă cum e SARS–CoV-2. Ba tac mâlc și provoacă noi linii de răspândire, din inconștiență. Vezi centrul de dializă Diaverum, unde nu s-a dezinfectat deși se știa de un pacient cu acest virus. Și uite așa au mai fost răspândiți prin oraș alți nouă pacienți infectați. Aceste firme, clinici ar trebui nominalizate public, ar trebui găsiți responsabili. Dar se pare că starea de urgență e bună doar la verificat declarația pe propria răspundere scrisă de vreo băbuță ieșită după cumpărături.
CRIZA DIN SUA. Se tot întreabă pe aici ”oare ce va fi”. Virusul ne oferă scenarii deja. N-am crezut în Italia, nu ne-a convins Spania. Să ne uităm la Statele Unite acum, unde deja se anunță săptămâni de coșmar. Cadre medicale care lucrează cu saci de gunoaie în cap pentru că n-au echipament, accelerarea deceselor în zona New York, copleșirea, deja, deși sunt într-o fază incipientă, a sectorului de terapie intensivă. Mărturii cutremurătoare de la personalul medical. Un președinte Trump care a bagatelizat problema tot timpul ăsta și care, culmea, stă și bine în sondaje. Criza asta are și această perversiune. Unora le ațâță dorința de schimbare a unor sisteme aberante, dar și ajută consolidarea neortodoxă, nedemocratică, ”de urgență” a acelora care au deja puterea.
