Americanii au venit! Ne așteaptă o frumoasă călătorie împreună…

Americanii au venit! Ne așteaptă o frumoasă călătorie împreună…

octombrie 10, 2020 0

“România a demonstrat şi continuă să demonstreze că are un spirit ce nu poate fi dominat, precum şi o dedicare de neclintit faţă de valorile democratice. A venit momentul României, iar perioada Renaşterii în România se derulează sub ochii noştri!” Romanii au asteptat infrigurați aceasta fraza mai multe decenii, însă ea a fost rostita abia ieri de ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman care i-a însoțit la Washington pe ministrul apărării Nicolae Ciuca și al economiei, Virgil Popescu.

Aceasta vizita oficială marchează, in sfârșit semnarea mai multor acorduri bilaterale de cooperare și deschide frontul unor ample investiții americane in economie și cu precădere in domeniul militar. Vorbim intr-o prima etapa de un proiect în valoare de 8 miliarde $, care va permite recondiţionarea unui reactor nuclear de la Cernavodă. Dar poate cel mai important aspect al acordurilor semnate peste ocean ajuta enorm România sa își găsească un rol important in interiorul construcției geopolitice europene, dominate astăzi de competiția franco-germana pentru conducerea noii paradigme intitulată Statele Unite ale Europei.

Pe fondul răcirii progresive a relațiilor dintre Berlin, Paris și Administrația americană, următoarea afirmație a ambasadorului Zuckerman: “ Rusia, China şi alte forţe maligne încearcă să destabilizeze Europa şi lumea, jubilează când reuşesc să semene discordie şi haos. Rusia şi fantomele revanşismului bântuie România, şi chiar toată Europa de Est. Moscova învaţă în ritm foarte lent faptul că lumea nu va accepta agresiunea «sferelor sale de influenţă» şi acţiunile sale rău-intenţionate, hibride. Lumea veghează, Bruxelles-ul veghează, Bucureştiul veghează şi, cel mai important, Washington-ul veghează!” plasează România alături de Polonia in liga flancului estic al Nato.

Acordul militar semnat de ministrul Ciuca și secretarul apărării, Easper pecetluieşte priorităţile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotaţia continuă a forţelor SUA în România, întărirea eforturilor în domeniul securităţii cibernetice, rezilienţei, respectiv asistenţa americană pentru îndeplinirea ţintelor de capabilităţi aliate şi modernizarea forţelor armate și se va desfășura pe o perioada de 10 ani, pana in 2030.

Pentru americani, stabilitatea regiunii Mării Negre – aşa cum este aceasta acum, cu alegeri prezidenţiale apropiate in Republica Moldova, cu ambitia Moscovei de controla Crimeea, Abhazia și Osetia de sud unde se afla concentrate importante forte militare rusești, și amenințată de obsesia imperiala a imprevizibilului Erdogan, devine un proiect strategic de importanta majora! 

Afirmatia secretarului american al Apărării, Mark Esper – conform căreia SUA apreciază faptul că România este un aliat robust, iar legătura dintre cele două naţiuni a devenit, în timp, mai puternică, reiterând angajamentul substanţial al României la apărarea antirachetă aliată, prin găzduirea sistemului Aegis Ashore la Deveselu, ne arată cât se poate de limpede importanta prezentei țării noastre ca partener strategic la frontiera estica a NATO.

Sursa: Realitatea Din PNL

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.