Andrei Pleşu şi G.M.Tamas. Plus: Iluzia anticomunistă


    Trecut-au zilele şi n-am apucat să scriu despre un schimb de replici între conservatorul Pleşu şi stîngistul G.M.Tamas. Dar nu-i prea tîrziu. Totul a început din cauza bulgarilor: a fost o conferinţă despre stînga-dreapta. Exasperat, domnul Pleşu care s-a simţit minoritat în calitate de om de dreapta s-a întors supărat în ţara oamenilor de dreapta (cunoascută şi ca „Romania”) şi a scris un text din care citez:

    Drept care, într-o adunare dominată de stînga, discursul de dreapta are un ton stingherit sau, în orice caz, insular, excentric. Vedeta stîngii ofensive, deştepte, cultivate a fost, ca întotdeauna cînd e de faţă, amicul Tamás. Vechiul disident anticomunist arborează mereu panaşul unui anarhism cochet, cu sclipiri marxizante, preţiozităţi academice şi virtuozităţi caustice. Vede (sau se face că vede) fascişti peste tot, fandează panicard şi fentează sofistic, într-o engleză perfectă, ostentativ conservatoare. „Problema liderilor de dreapta – zice el, de pildă – e că se consideră lideri în chip natural, de unde insuportabila lor aroganţă.“

    Asadar nimic grav, mai mult incontrari stilistice. Gaspar Miklos Tamas raspunde tot în acelaşi registru cu o scrisoare:

    Ah, dragă prietene, dacă ar trebui să aleg pe cineva să-mi fie călău, eu te-aş vrea pe tine să fii omul cu masca neagră, sînt convins că nu m-ar durea de tot, că m-aş plimba întru lumea cealaltă printr-o cascadă de harfe eoliene, printr-o ceaţă trandafirie, lîngă pilaştri de porfir.

    Bun, Pleşu revine într-o notă blîndă şi cumva mi se confirmă o micuţă teorie că marea bătălie comunisti-anticomunisti incepe sa devina o lupta stilistica.
     Si marele anunt
    Astazi lansam la MNAC, la 18.00, Iluzia Anticomunismului. Vin o parte din autori si alti pretini si tovarasi. Va astept daca aveti chef sa vorbim putin altfel despre Raport si Anticomunism.

    Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here