AUDIO O întrebare (cu răspuns greşit) pentru Bogdan Olteanu….
L-am întrebat într-un scurt interviu telefonic, pe Bogdan Olteanu, proaspăt confirmat de Comisia de buget finante, drept candidat la postul de viceguvernator al BNR, care este dobânda depolitică monetară, instrumentul cheie al instituţiei pe care o va vice-conduce.
După a discuţie generală, a refuzat să răspunda, spunându-mi politicos..bună seara. Cred ca nu ştia cifra, deşi ştia cu siguranţă miza politicii monetare. Las la latitudinea fiecăruia interpretarea dialogului: nu a ştiut sau nu a auzit întrebarea şi ataşez un link pentru aceasta. Pentru mine este clar: nu a ştiut răspunsul! Şi asta e grav!
De asemenea recunosc că o cifră nu e un capăt de ţară, deşi e extrem de grav şi intrigă atâta necunoaştere la nivel de vârf. Un capăt de ţară este însă politizarea BNR.
Viitorul Consiliu de Administraţie al BNR e mai politic decât cel precedent. A rămas Florin Georgescu, un om apropiat PSD, dar a cărui competenţă profesională este indiscutabilă. A mai rămas reprezentanta anonimă a UDMR. Au venit Marin Dinu, un alt apropiat al PSD şi tânărul politician Bogdan Olteanu. Mult mai multă politică într-un consiliu de administraţie care se vrea apolitic conform legii şi care are datoria să susţină independenţa BNR. De fapt, aceasta este marea chestiune care începe să fie pusă în cumpănă odată cu prezenţaciudată a lui Olteanu.
Dobânda corectă are cine să o indice – există suficient profesionalism în BNR – dar iată că şi independenţa începe să aibă cine să o compromită. Nu cred că prezenţa unui politician confirmat doar în această calitate în cariera sa ajută BNR. Dimpotrivă, pot specula liniştit că e un prim pas spre influenţarea unui centru poate mai important în strategiile politice ale unui viitor guvern decât mai toate celelate ministere. În fond, prin politica monetară se pot „rezolva” pe termen scurt multe (cu costuri enorme pe termen lung, dar cine în politică e atent la costurile acestea?). Salariile din sectorul public pot să nu scadă, şi nici concedieri nu e neovie să se facă, dacă BNR acceptă o creştere cu câteva procente a inflaţiei. În fond, în anumite interpretări pe care reprezentanţi ai PNL le acceptau de exemplu anii trecuţi, inflaţia nu era considerată răul cel mare al economiei (cum în fond este!) ci tocmai uleiul care unge uşor în exces motorul economiei şi care aşa îmbibată funcţionează mai bine.
Aceleaşi interpretări vedeau greşită rigiditatea BNR în politica de dobânzi şi deloc stimulativă în privinţa mediului de afaceri. Până la un punct această chestiune este corectă şi se poate discuta în privinţa vitezei mici cu care BNR reacţionează în politica de dobânzi. Dar condiţionarea acestei discuţii de o miză politică riscă să compromită cea mai mare reuşită instituţională a României ultimilor ani: independenţa BNR. Dacă ceva s-a obţinut în ceea ce priveşte stabilitatea economică a României, e meritul BNR. Acest ceva presupune şi inflaţia mai mică şi încercările de a tempera deficitele şi acordurile care mai dau bruma de credibilitate pentru România.
Politica BNR nu e deloc infailibilă. Şi încăpăţânarea de a miza pe curs cu tot preţul pentru a deconta preţul social, şi prudenţa în politica montară sunt discutabile dar mă îndoiesc că pot fi discutate altfel decât politic (în sensul cum ar fi mai bine pentru partidul meu) atunci când nu prea ştii dobânda curentă. În fond, marea diferenţa între un consiliul politic şi unul independent este cea dintre interesul pe termen scurt, de grup-gască-partid şi interesul pe termen lung, de grup ceva mai mare dacă nu chiar….naţional. Sau între politică şi economie. Altfel spus între lipsa de scrupule şi decenţă.
