AUR moare cu COVID de gât. Ce plănuiește cuplul Simion-Târziu cu amenzile date în pandemie

AUR moare cu COVID de gât. Ce plănuiește cuplul Simion-Târziu cu amenzile date în pandemie

ianuarie 31, 2022 0

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susţine că va anula toate amenzile aplicate pentru nerespectarea restricţiilor în perioada pandemiei, imediat după ce va ajunge la guvernare, pe motiv că acestea ar fi fost aplicate „în mod abuziv”.

„Zeci de mii de amenzi au fost date în mod abuziv de un stat puternic militarizat şi inept. În momentul în care vom prelua frâiele ţării – şi momentul acela nu este foarte departe – ne angajăm să le anulăm pe toate (…)”, a afirmat, luni, copreşedintele AUR, deputatul George Simion, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Aceeaşi promisiune o face şi senatorul Claudiu Târziu, celălalt copreşedinte AUR, care solicită şi „anularea imediată” a formularului digital de intrare în România, Passenger Locator Form (PLF), deoarece a creat „haos de nedescris” în rândul transportatorilor.

„Pentru a nu bloca instanţele de judecată, dar şi pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendaţi în dispreţul Constituţiei şi al bunului simţ, anunţăm această iniţiativă şi facem o promisiune fermă: toate amenzile din perioada pandemiei vor fi anulate. Inclusiv ceea ce se întâmplă cu formularul digital de intrare în România, Passenger Locator Form (… ). Condamnăm categoric această ingerinţă şi cerem anularea imediată a formularului care a creat un haos de nedescris, în special în rândul transportatorilor”, a declarat Târziu, citat de Agerpres.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.