Avem putere, avem opozitie, avem ghi tăti. Plus grupul de la Cluj

iulie 15, 2008 0

Inca nu mi-am revenit din rîs, după vreo 15 minute de Antena 3 cu Gabi Firea si Adrian Nastase. Acesta din urma a venit cu lectiile facute despre Petrom, basescu cel nemernic si alte mostre de presa adevarata de la Jurnalul National, unde expremierul functioneaza ca ziarist. De fapt, e un model si asta: faci bani de se miră tot globul ce bine sînt plătiţi funcţioarii la noi, iar apoi scrii editoriale ca să-ti aperi conturile – e un circuit al puterii perfect.
revenim la emisiune. In studiou aveam „opozitia”, reprezentată de Năstase. Şi deodată intră „puterea”, reprezentată de Crin Antonescu. Cele două părţi se gîdilă reciproc şi mai dau cîte un picior în PD şi, gata, se cheamă că am avut o emisiune perfectă cu ambele dimensiune politice, putere şi opoziţie, bine reprezentate. Am aşa o senzaţie că şi în proxima campanie electorală va fi exact la fel: mascaradă cu dezbateri foarte „echilibrate” politic.
Plus Cluj
„Grupul de la Cluj” a avut parte de un tratament pesedist de peşteră – i-au făcut varză cum că n-au rezultate, cum că sînt fraierii alegerilor, cum că nu se ridică la nivelul combinatoric Hrebe-Mazăre-Oprişan-Năstase-Mitrea-DIP-Ilici. Cred că, dacă era o şansă ca oamenii de stînga adevăraţi să voteze cu PSD în următorii ani, această şansă a fost irosită odată cu pierderea unor Dancu sau Puscas. A fost o pierdere pentru politica romaneasca mult mai mare decit am lasat cu totii, presa si comentatorii ei sînt primii vinovaţi, sa se vada. Pentru că un partid extrem de important a pierdut complet echilibrul, balanţa s-a izbit puternic de caldarîm cînd cei trei (uşurei, electoral vorbind; dar destul de grei ideologic) de la Cluj au plecat. PSD a rămas fără puţinele voci rezonabile şi cu IQ necontaminat neapărat de numărătoarea ouălelor sau tablourilor. Diaconescu şi Geoană au doar un aer vag splăţel – dar sînt, de fapt, creaţii de partid ale capitaliştilor sălbatic-socialişti. Cam atît.

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.