”Backbench”-ers, cei de pe locurile din spate care îl pot demola pe Boris Johnson din funcția de premier
Mecanismul intern al Partidului Conservator de a scăpa de premierul său are ceva misterios, dar atunci când este pus în acțiune, declanșează un cutremur politic de primă magnitudine.
Boris Johnson joacă în prezent pe sârmă. Până acum, doar o jumătate de duzină de deputați conservatori i-au cerut public demisia, dar nimeni nu poate ghici câți o mai pot face în zilele următoare și dacă vor fi suficienți pentru a pune în mișcare mecanismul de demitere.
După ce și-a cerut scuze cu jumătate de gură în Camera Comunelor, a recunoscut că a fost la o petrecere interzisă, în grădina din Downing Street, pe 20 mai 2020.
În primul rând, secretarul adjunct permanent al Cabinetului, Sue Gray, un înalt funcționar cu reputație de dur și fără cusur, trebuie să încheie ancheta internă pe care Guvernul însuși i-a încredințat-o și care acoperă zeci de petreceri în birouri ministeriale. Inclusiv cea la care a participat Johnson și care prezintă cel mai mare pericol pentru viitorul său politic.
Presiunea momentului va accelera munca lui Gray, care ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul săptămânii viitoare. Este practic imposibil ca raportul său să aibă un ton care să-l disculpe pe primul ministru, având în vedere acumularea de dovezi și, mai ales, gradul de indignare care predomină în rândul cetățenilor, al opoziției și chiar printre deputații Partidului Conservator. Dar nuanțele pe care le încorporează sau cât de departe ajunge pentru a-i indica pe cei responsabili, vor fi foarte importante.
„Raportul lui Sue Gray poate fi foarte dur împotriva lui Johnson, dar dacă poliția decide să nu-l folosească și premierul reușește să-i facă pe majoritatea deputaților să rămână alături de el, în ciuda tuturor problemelor, atunci Guvernul poate ajunge să recâștige un anumit grad de normalitate”, spune Paul Goodman, fost parlamentar și director al ConservativeHome.
Comitetul 1922
Starea de spirit în cadrul Partidului Conservator este foarte agitată, dar încă nu există nicio facțiune care să conducă revolta – așa cum sa întâmplat cu Theresa May sau Margaret Thatcher – și nici un rival alternativ care să înceapă să apară. Până la 26 de parlamentari conservatori au cerut public demisia lui Johnson, cu diferite grade de intensitate.
Cele mai relevante sunt declarațiile deputaților de la Westminster precum William Wragg, Roger Gale, Julian Sturdy sau Caroline Nokes. La propria lor furie sau dezamăgire personală față de Johnson, ei adaugă factorul decisiv pentru ca orice politician să aleagă să-i retragă sprijinul: alegătorul.
„Mesajul pe care îl primesc de la alegătorii din circumscripția mea este că se simt dezamăgiți și trădați, după efortul imens pe care îl fac și care a implicat ca ei să respecte regulile în timpul pandemiei”, a explicat Nokes la rețeaua de televiziune ITV.
Dintre toți, doar doi au recunoscut deschis că au trimis deja o ”letter of confidence” (a cărei traducere, paradoxal, ar fi aceea a unei „scrisori de retragere a încrederii”) directorului Comitetului 1922, Graham Brady.
Acest organism, care de fapt a fost înființat cu un an mai târziu decât sugerează numele său, reunește deputați conservatori numiți backbench-ers (la propriu, cei de pe locurile din spate: cei care nu ocupă funcții în structura guvernamentală și sunt mai liberi să-și decidă votul).
Conducerea sa, conform statutului Partidului Conservator, este capabilă să organizeze un vot intern de cenzură împotriva liderului și premierului momentului. Mecanismul este următorul: 15% dintre deputații din backbench trebuie să trimită comisiei o scrisoare de retragere a încrederii pentru ca votul asupra moțiunii să fie activat automat.
În prezent, cu 360 de deputați conservatori, numărul se ridică la 54 de scrisori. Cifra este ținută secretă, pe măsură ce sosesc scrisorile. De aceea, climatul, confruntat cu o rebeliune internă, are ceva misterios. Nimeni nu poate stabili dacă scrisorile sunt cât degetele unei mâini sau au ajuns cu zecile.
În situația actuală, mulți parlamentari conservatori au ales să-și tempereze furia și să oprească orice decizie, în așteptarea raportului de la Susan Gray. Dar chiar dacă raportul va avea un aspect pozitiv pentru Johnson, cu greu va putea ajuta apele să revină la cursul lor, dacă iritația cetățenilor continuă.
Cel mai recent sondaj YouGov, la începutul săptămânii, a constatat că 56% dintre britanici doresc ca Johnson să plece. Dacă se ajunge în sfârșit la cifra de 54 de ”letters of confidence”, votul ar putea avea loc cu o viteză vertiginoasă. În cazul fostului premier Theresa May, anunțul a fost făcut pe 12 decembrie 2018.
Grupul eurosceptic a încercat să o doboare pentru a opri negocierea Brexit cu UE, prea condescendentă din punctul lor de vedere. În aceeași zi, începând cu ora nouă seara, a votat deja grupul parlamentar. 200 de parlamentari au susținut-o pe May; 117 au votat împotrivă.
În 1990, cu reguli oarecum diferite, Margaret Thatcher a supraviețuit și ea, 204 voturi la 152, unei provocări interne. În ambele cazuri, cei doi premieri au aruncat imediat după aceea prosopul când au văzut puternica opoziție internă cu care s-au confruntat, în ciuda faptului că, potrivit statutelor, o nouă moțiune de cenzură internă nu putea fi susținută în următoarele 12 luni.
De aceea, mulți critici ai lui Johnson includ în calculele lor posibilitatea ca premierul să iasă mai puternic în urma loviturii de palat, pentru că ceea ce ei exclud clar este ca el să demisioneze din proprie voință.
