Basescu, gunoaie, Tariceanu

august 4, 2007 0

Tariceanu a venit la Guvern acum citeva saptamani „cu capsa pusa”; era deranjat de „mizeria de nedescris” din comuna Glina. Mizeria a ramas acolo, in ciuda „capsei” premierului, care a spus atunci, intr-un obisnuit in ultima vreme acces de virilitate retorica, ca nu poate accepta”ca unii sint nesimtiti si arunca gunoiaele de-a lungul drumului, fara sa fie luate masuri”.
Intr-o operatiune bine orchestrata, in doua zile, cu prietenii de la „Golden Blitz” (cum au titrat prompt ziarele carora seful statului le sta ca osul in git), Traian Basescu a facut ca groapa de gunoi de la Glina sa fie practic anulata.
Nu sint naiv. Nu vreau sa il blamez in acest caz pe Calin Popescu-Tariceanu si nu vreau sa ma extaziez la descinderea lui Traian Basescu. Stiu si stiti prea bine care e miza vorbelor si a faptelor celor doi in aceasta situatie.
Insa, poate ca e mai bine asa:
sa isi dea unul altuia coate in gura, sa se rupa in figuri electorale, sa incerce sa puncteze electoral fie si la modul populist, sa se uite unul la altul cu coada ochiului, sa se copieze, sa isi aduca prietenii, sa isi mobilizeze clientela,
si sa inceapa sa faca odata si odata curat in bolgia asta IMPUTITA numita Bucuresti.
Stiu, stiu: nici o minune nu tine mai mult de trei zile…

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.