Bataia e rupta din Rai. Serios.Si la catolici.

noiembrie 6, 2008 0

Un preot şi două calugariţe au bătut un bărbat, în Italia
ROMA (MEDIAFAX) – Proprietarul unui restaurant din Italia susţine că un preot şi două călugăriţe au intrat în localul său şi l-au bătut, provocându-i răni grave, din cauza unei neînţelegeri privind contractul de închiriere a proprietăţii, anunţă ANSA.
Proprietarul restaurantului din sudul Italiei, A.E., a spus poliţiştilor că s-a dus la localul său după ce a auzit că un preot şi două călugăriţe îl distrug. Italianul, care a ajuns la spital cu răni la gât şi la abdomen, a mai spus că preotul l-a lovit cu un scaun şi că cele două călugăriţe l-au lovit în stomac.
„Am mers acolo pentru a calma lucrurile, dar preotul m-a lovit cu un scaun şi am ajuns pe podea. Apoi, cele două călugăriţe au început să mă lovească şi să-mi adreseze insulte irepetabile”, a spus bărbatul, potrivit unui comunicat de presă obţinut de ANSA.
A.E., de 49 de ani, a fost dus la spital, unde medicii l-au diagnosticat cu „contuzie cervical-dorsală şi multiple contuzii abdominale”, după cum se arată în fişa lui medicală.
Avocatul presupuşilor agresori a negat acuzaţiile italianului şi a arătat că cele două călugăriţe au, împreună, 160 de ani.
„Localul era ocupat ilegal”, a adăugat acesta.
Restaurantul este proprietatea Mănăstirii Discipolilor Sfintei Tereza. Preotul, care se ocupă şi de un altar public, s-ar fi asociat cu cele două călugăriţe pentru a-l convinge pe A.E. să renunţe la contractul său de închiriere, mai notează ANSA.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.