Biscuitul zburator. Opera gastronomica

septembrie 15, 2009 0

Din toata gama de obiecte inzestrate cu posibiltatea de a sfida gravitatia, de la zmee de hartie pana la farfurii extraterestre, cred ca cel mai tare m-a surprins biscuitul zburator. Sau chifla zburatoare, dupa cum mi-am dat seama ulterior. Pentru ca in Atlanta, se pare ca “The Flying Biscuit” este cel mai cautat restaurant pentru micul dejun. Mic dejun, care in mod logic se poate servi pana noaptea tarziu. Si vine sub forma de omlete gigant, de carnati sau sandvisuri cu friptura, ori de creveti cu gris. Din cand in cand, cateva friganele asigura escorta mancarii impreuna cu portiile monstruase de ice-tea. Si mereu, toate acestea sunt conduse in lupta cu foamea de catre o delicioasa chifla, coapta intr-un mod care redefineste arta de a face paine si o duce pana acolo unde granita dintre patiserie si brutarie devine inexistenta. Pentru a sta la una din cele zece-cinsprezece mese inghesuite intr-un spatiu de dimensiunea unei garsoniere, trebuie sa astepti cam jumatate de ora. Daca vrei sa halesti in graba la bar, atunci poti sa ai noroc si sa gasesti un loc liber.
Si nici nu e scump. Un breakfast savuros, care sa te tina pana seara, la cina, costa pana in 10 dolari. Cred ca, fara sa ma chinui prea mult, imi vin in minte mai mult de cinci, sase locuri din Bucuresti, unde cu bani mai multi se mananca mult mai prost, avand in vedere ca Biscuitul Zburator inseamna doua mese intr-o singura oferta.
Daca vi s-a facut foame, stati pe aproape. Veti putea vizita acvariul, muzeul Coca Cola, un restaurant mexican si strazile din Atlanta….
DSCF1830DSCF1831DSCF1833DSCF1838
P.S. Sunt in Atlanta cu ocazia intalnirii organizate de Centrul Carter pentru bursierii din promotia 2009/2010. Bref, conferinte si seminarii de dimineata pana seara. Din fericire, am prins o zi si jumatate de libertate, timp in care am documentat turistic o serie de povestiri pe care le veti gasi pe blog.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.