Blogul meu cel de toate zilele
Blogul ăsta al meu a împlinit un an, iar eu am uitat complet să-i fac petrecere de ziua lui. Doisprezece luni şi o săptămână înseamnă destul de mult, mai ales dacă stau bine să mă gândesc la cât a mai rămas.
Nu o să vă plictisesc cu topuri, singura cifră pe care am s-o amintesc este cea a numărului de spamuri, peste 50.000. Poate le ştiţi, sunt acelea cu oferte de mărire a sânilor sau penisului, în care se vând imagini cu mame/copii/taţi incestuoşi, cheap viagra, iubite umede şi multe altele asemenea, de parcă ar fi ghicit roboţii care trimit spamuri că aici poposesc tot obsedaţii. Nu săriţi, a fost o glumă proastă!
Mi-ar fi plăcut mie să fie numai propuneri de burse la Oxford şi Harvard sau de anunţuri referitoare la reduceri de preţuri la Bentley, dar n-a fost să fie, cred că se mai uită roboţii ăia şi la om. Săriţi, asta a fost o autoironie servită ca invitaţie la înjurat.Dacă n-am să vă plictisesc cu statistici, am s-o fac cu nişte topuri.
Topul postărilor care mi-au plăcut mie. Erau mai multe, dar mă dau pefecţionist acum.
1. Aseară i-am condamnat pe toţi la moarte
2. Noi în anul 2000, când nu vor mai fi copii
3. Pe vremea când ciutacii şi cristoii nu contau
Sunt trei postări scrise pe nerăsuflate, aş zice din inimă, dar sună aiurea.
Topul postărilor halucinante
1. Avertisment: evident, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi
E o singură postare, dar suficientă. Nu mă întrebaţi ce am mâncat/băut/fumat în ziua aceea 🙂 .
Top 3 postări pe care mai bine le-aş fi înlocuit cu unele halucinante: există, dar nu o să ma apuc să le spun acum, doar e moment aniversar, să nu-l stricăm cu prostii.
Mi-am mai spălat şi niscaiva rufe în public aici, norocul meu că nu a înţeles decât EA (şi prietenele ei, probabil 🙂 )
Dintre cele câteva mii de comentarii, unele foarte serioase, bune de luat drept programe de guvernare, cel care m-a emoţionat cel mai tare a fost la o leapşă despre filmul în care mi-ar plăcea să trăiesc şi suna aşa: “incerc sa inteleg motivul ptru care ati ales sa traiti in acest film. Ma gindesc la faptul ca , daca sunteti casatorit ,momentele de nostalgie si tristete sunt preferabile unei monotonii?..ati vrea o viata de familie “palpitatanta”,cu tensiuni zilnice ,reprosuri si nemultumiri?..da,si eu as vrea sa traiesc filmul asta ,mai ales ultima parte ..As vrea si eu ,ca partenerul meu ,sa-si ceara iertare ptru toate momentele in care m-a lasat sa port singura povara responsabilitatilor, cind in loc sa-mi asculte dorintele si nemultumirile a preferat sa taca si,culmea ,sa se creada tot el ,o victima.Filmul asta il traiesc de peste 30 de ani ,cu acumulari de tensiuni si compromisuri dintr-o singura parte .O iau in fiecare zi de la capat ,si astept in zadar un zimbet ,o vorba de duh care sa detensioneze atmosfera .Da ,as vrea sa traiesc in acest film dar sa aud si eu o data ,iarta-ma ..am gresit…te rog nu mai fi trista…!”
L-am găsit de o tristeţe înfiorătoare, sper că doamna care l-a scris să fi primit acel zâmbet pe care şi-l dorea.
În încheiere, ca să se mai distreze şi el, blogul meu, pe seama mea, îl las cu o înregistrare de săptămâna trecută de la Radio Guerrilla. Săriţi iar, e de făcut mişto!
Click pe imagine pentru a asculta 
