BREXIT, anul I. Împăratul e gol, minus 1,2 milioane de emigranți, criză de angajați, NO trust, NO plan B, NO money
”Marea Britanie Globală”, visată de Boris Johnson și eliberată în sfârșit de „lanțurile” Uniunii Europene pentru a deveni un nou jucător comercial internațional, a încheiat 2021, primul an al Brexit-ului fără nicio condiție, implorând fără tragere de inimă ca membrii comunității de camionagii să vină la muncă în Regatul Unit, scrie El Pais, într-o amplă analiză despre economia Marii Britanii.
În plus, pandemia a obligat Regatul Unit să răspundă unei amenințări istorice cu aceeași accelerare a cheltuielilor publice ca și restul țărilor europene.
Revenirea după criză, însă, care ar fi putut fi mai avantajoasă datorită caracteristicilor economice ale țării, a fost îngreunată de problemele generate de o ieșire din UE pentru care multe companii, ocupate să supraviețuiască coronavirusului, nu au avut timp. să se pregătească, fără resurse sau îndrumări juridice pentru a face acest lucru.
Anul 2021 a fost unul de tranziție în multe privințe. Pandemia a încetinit comerțul internațional în prima jumătate a anului și a atenuat efectele Brexit-ului.
Și guvernul britanic a introdus flexibilitate în multe dintre controalele vamale ale produselor importate din UE. De la 1 ianuarie 2022, deși unele controale de securitate sanitară și fitosanitară pentru produsele agricole au fost din nou prelungite cu câteva luni, declarațiile vamale vor trebui să fie în avans vămuite.
50,3% dintre oamenii de afaceri consultați de Institutul Regatului Unit pentru Comerț Internațional și Exporturi (IOE & IT) își arată lipsa de încredere că această tranziție va decurge fără probleme.
„Anul trecut a fost o adaptare pentru toate acele companii britanice care fac comerț cu UE, iar în ultimele 12 luni au câștigat din nou încredere în aceste schimburi, dar pentru că au reușit să înceapă să primească formare și educație”, spune Marco Forgione , CEO al IOE & IT.
Există un consens în rândul economiștilor că Brexitul a fost un rucsac prea greu, la momentul cel mai puțin convenabil.
Nimeni nu este încă capabil să prezică cu certitudine care va fi impactul – negativ sau pozitiv – asupra viitorului economic al țării.
Oficiul de Responsabilitate Bugetară (OBR) a estimat impactul negativ asupra PIB-ului pe care Brexit-ul îl va avea pe termen lung la 4%.
„Pentru comparație, credem că impactul pandemiei va adăuga creșterii economice o scădere de încă două puncte procentuale”, a declarat Richard Hughes, directorul OBR, la sfârșitul lunii octombrie trecute.
Nimeni nu este capabil să definească exact acel „termen lung”, dar nu există nicio dispută că ieșirea din UE a încorporat o serie de dezavantaje răspunsului britanic la criză.
În condiții normale, Regatul Unit, cu un cetățean informat, obișnuit cu regulile economiei – capabil să înțeleagă, oricât de multă durere le-ar provoca buzunarelor sale, că excesul de cerere declanșează explozie la prețul gazului sau al energiei electrice – și cu o flexibilitate și piață agile, ar fi fost în măsură să fie una dintre cele mai bune țări pentru a răspunde ieșirii din criză.
Revoluția în structura sa comercială internațională adusă de Brexit și o nouă politică de imigrație infuzată cu ideologie și lipsă de bun simț au determinat țara să obțină rezultate mediocre și să se situeze la coada restului economiilor occidentale.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) prognozează o creștere a PIB-ului de 4,7% pentru 2022 și de 2,1% pentru anul următor.
Prognoza pentru Spania, de exemplu, este de 5,5%, respectiv 3,8%. În acest 2021, Regatul Unit va ajunge să crească, potrivit aceleiași organizații, cu 6,9%, față de 6,8% în Franța, 5,6% în Statele Unite sau 5,2% în zona euro.
„Stuck, not shot” a fost diagnosticul economiei britanice făcut în raportul său de toamnă de Institutul Național de Cercetare Economică și Socială (NIESR).
„Problemele de aprovizionare pe termen scurt cu care se confruntă Regatul Unit vor persista și, cel mai probabil, vor fi agravate de Brexit. Ieșirea noastră din Uniunea Europeană a provocat o reducere a pieței muncii, a scăzut nivelul investițiilor companiilor și a provocat o anumită contracție în sectorul nostru comercial”, spune directorul NIESR, Jagjit S. Chadha.
În timpul blocării lungi a economiei din 2020 și o parte a anului 2021, aproximativ 1,2 milioane de imigranți au părăsit Regatul Unit, potrivit Biroului pentru Statistică Națională.
Mulți dintre ei erau cetățeni ai UE care au decis să se întoarcă pe pământul lor natal împreună cu rudele, în loc să-și irosească economiile într-o țară închisă care nu le oferea oportunități de angajare.
O mare parte dintre aceștia a renunțat să demareze procedurile pentru a-și fi regularizat situația, așa-numitul EU Settlement Scheme, proces care a fost acceptat totuși de aproape șase milioane de cetățeni ai UE cu reședința pe teritoriul britanic.
Ministerul de Interne al Regatului Unit, condus de o femeie cu reputație de duritate și o susținătoare puternică a Brexit-ului, Priti Patel, a adoptat, aproape de îndată ce Johnson a ajuns în Downing Street, o nouă lege a imigrației care punea capăt libertății de circulație a persoanelor din UE și a înăsprit condițiile de intrare pe piața muncii din Marea Britanie.
Cine și-ar fi imaginat că deficitul de forță de muncă cu care lumea a început să iasă din criza coronavirusului, în fața unei uriașe cereri globale și a unei „mari demisii” care i-a determinat pe mulți să părăsească cele mai grele locuri de muncă (mai ales în SUA), repetitive și mai prost plătite, ar multiplica problemele din Marea Britanie, care avea ambele mâini legate la spate.
„Pe măsură ce economia a început să se redeschidă, începând cu vara, multe companii au început să raporteze o lipsă foarte gravă de personal”, explică economiștii Yael Selfin și Dennis Tatarkov în raportul UK Economic Outlook publicat în decembrie de KPMG.
„Nu este un fenomen exclusiv acestei țări, dar Brexit-ul a reușit să-l exacerbeze. În zona euro, aproximativ 25% dintre companii indică forța de muncă ca un factor care le limitează producția. Deși acolo se pot folosi de flexibilitatea oferită de piața internă, este mult mai puțin clar că cetățenii UE care au părăsit Regatul Unit din cauza COVID-19 se vor întoarce odată ce pandemia se va încheia”, spun ei.
KPMG estimează că 200.000 de cetățeni ai UE au participat la acest exod. Dintre aceștia, 15.000 erau camionieri.
Când administrația Johnson a recunoscut, pe fondul crizei aprovizionării benzinăriilor, că are o problemă și a promis până la 5.000 de permise de muncă pentru camionagiii din UE, aproape nimeni nu a răspuns ofertei.
În primul rând, pentru că mai erau doar două luni până la Crăciun. Și în al doilea rând, în mod inexplicabil, pentru că a fost însoțită de amenințarea însăși ministrului Patel că îi va monitoriza în scurt timp pe cei care au decis să profite de ofertă, pentru ca aceștia să nu-și mai prelungească o zi șederea în Regatul Unit!
Cine zice camionieri spune chelneri, sacrificatori, muncitori în construcții sau personal pentru fabricile alimentare din țară. Este adevărat că Regatul Unit a avut o problemă de zeci de ani de productivitate scăzută, obișnuit cum era cu un flux inepuizabil de forță de muncă ieftină și calificată, în principal din sudul și estul UE.
Când, brusc, Brexitul și pandemia au închis robinetul, guvernul Johnson a optat pentru ideologie și a decis să caute confruntarea directă cu oamenii de afaceri britanici.
„Ne-am angajat într-o schimbare de direcție pe care ar fi trebuit să o luăm cu mult timp în urmă”, le-a spus premierul membrilor Partidului Conservator convocați la congresul anual de pregătire de la începutul lunii octombrie în orașul Manchester.
„Nu ne vom întoarce la modelul vechi și stricat de salarii mici, creștere scăzută, competențe scăzute și productivitate scăzută, hrăniți și asistați de imigrația necontrolată”, a spus Johnson.
Două luni mai târziu, însă, același prim-ministru a sosit la întâlnirea anuală a principalei asociații patronale din Marea Britanie, IWC, și a ținut legendarul și infamul discurs improvizat despre Peppa Pig, personajul de televiziune pentru copii. Dincolo de glume, sau de explicațiile unei asemenea stânjeniri —Johnson era în mijlocul unei răceli puternice cu urme de gripă—, intervenția sa a însemnat pentru mulți revelația că împăratul era gol. Nu avea o viziune clară asupra a ceea ce urmărea pentru economia țării pe termen mediu și lung.
Johnson a ajuns la Downing Street în decembrie 2019 cu un discurs care l-a făcut aproape un social-democrat, departe de postulatele neoliberale și non-intervenționiste ale Partidului Conservator reconstruit în anii 1980 de Margaret Thatcher.
Promisiunea lui de a ridica țara, bazată pe investiții uriașe în infrastructură, tehnologie și economie verde în zonele cele mai deprimate din nordul Angliei și Midlands (în centrul țării), a rămas vorbă goală. În mare parte, din cauza cheltuielilor publice enorme pe care le-a presupus lupta împotriva pandemiei. Din nou, ideologia amestecată cu strategia economică.
Johnson a vrut să-i cucerească în sfârșit pe toți alegătorii tradiției laburiste din spatele așa-numitului „zid roșu”, care în 2019 s-au lăsat seduși de populism și de simpatia politicianului conservator și care au votat cu trei ani în urmă pentru Brexit la referendumul de ieșire din UE, pentru a-și exprima nemulțumirea față de elitele economice și politice ale țării.
La mijlocul lunii noiembrie, administrația Johnson a fost nevoită să admită că promisiunile sale ambițioase față de nord urmau să fie reduse. Macroproiectul HS2, o linie de cale ferată de mare viteză care, după ce va lega Londra de Birmingham, avea să circule în „Y” spre vest (Manchester) și est (Leeds), a trebuit să-și amputeze brațul estic. Nu va exista nici un tren către Leeds, în acest moment, și nici îmbunătățirea promisă a conexiunii dintre acest oraș și Manchester.
„Acesta a fost, fără îndoială, primul test al nivelului de respectare a promisiunilor guvernului și a eșuat lamentabil, spre dezamăgirea locuitorilor din nord. Nu îți vine să crezi nici măcar una dintre promisiunile acestui prim-ministru”, a profitat imediat de tăierea cheltuielilor liderul opoziției laburiste, Keir Starmer.
A fost, într-un fel, o acuzație nedreaptă la adresa unui guvern care încerca să extragă resurse de sub stânci pentru a încerca să-și îndeplinească promisiunile electorale, trunchiate de lovitura economică a pandemiei.
Datoria Marii Britanii la sfârșitul exercițiului financiar, în martie 2021, era de 2,6 trilioane de euro, 103,6% din PIB. Deficitul țării s-a ridicat la 380.000 de miliarde de euro, 15,1% din dimensiunea economiei sale.
Rishi Sunak, ministrul de finanțe – care și-a păstrat capitalul politic intact, și chiar ridicat, în timpul crizei și mulți îl consideră drept succesorul lui Johnson – a reușit să transmită ideea că Partidul Conservator își menține disciplina fiscală.
Scrisoarea sa de responsabilitate bugetară, prezentată în acest an, „cere ca datoria netă a sectorului public, ca procent din PIB, să fie redusă în mod constant. Și, în circumstanțe normale, guvernul va putea doar să se împrumute pentru a investi în creșterea și prosperitatea viitoare. Cheltuielile curente trebuie plătite prin impozite”, a asigurat Sunak.
Nu există excepție pentru Regatul Unit, care se confruntă cu aceleași provocări ca și restul țărilor occidentale. Dar cu balasturi adăugate de propriile lor produse.
Fricțiunile din ce în ce mai evidente ale Brexit-ului, în logistică și proceduri vamale, amintesc că Marea Britanie și-a schimbat structura comercială peste noapte, una dintre cele mai complexe și profunde schimbări pe care le poate face o țară.
A trecut de la a face parte dintr-o piață care cuprindea 27 de țări și 400 de milioane de oameni la a se confrunta doar cu o globalizare din ce în ce mai complexă.
„Dacă pandemia a fost ciocanul, Brexit-ul a fost nicovala”, a spus un economist spaniol de frunte care a urmărit îndeaproape evoluțiile recente din țară.
Această întorsătură profundă, însoțită de reglementări excesiv de ideologice și impracticabile în materie de imigrație, a determinat Regatul Unit să concureze în dezavantaj cu restul lumii.
