Iulian Leca: Rețeta de fabricat AUR
Cu greu s-ar fi putut găsi un simbol care să explice mai bine cei 32 de ani trecuți de la evenimentele din decembrie 1989 decât teatrul pus în scenă de partidul lui George Simion în curtea Palatului Parlamentului. AUR simte potențialul uriaș și tot mai mare pe care îl reprezintă electoratul dezamăgit și scârbit de partidele clasice.
Așa cum a mirosit potențialul electoral creat de dilema socială care se ascunde în spatele legii ce privește certificatul verde, lideri AUR par programați să nu rateze nicio ocazie de a declanșa scandal și apoi de a acapara atenția și simpatia unei bune părți din publicul tot mai dezorientat politic și vulnerabilizat tot mai serios economic.
Bonus pentru Alianța pentru Unirea Românilor este mai cu seamă victimizarea pe care o practică pentru publicul larg cu tot mai mult succes. Dacă ne-am lua după reacțiile presei și declarațiile politicienilor față de protestul simpatizanților AUR care au sărit gardul și au intrat în curtea Parlamentului, mâzgălind în drumul lor spre porțile Senatului și Parlamentului câteva mașini, România trece printr-o cumpănă majoră care ne va influența radical viitorul.
Mare parte din presă a strigat de parcă protestatarii AUR ar fi intrat în interiorul Casei Poporului aruncând ușile în aer și acolo i-ar fi luat prizonieri pe sărmanii aleși ai neamului. Isteria din presă și de la televiziuni a fost întreținută evident de reacțiile liderilor de la aproape toate partidele, useriștii având un plus de nerv în țipete și în imaginația cu care descriu jocurile tenebroase din spatele AUR.
Da, este adevărat că AUR a dus protestul și militantismul politic un nivel mai sus pe scara agresivității față de USR. După această constatare nu există niciun „dar” și niciun act de violență nu are justificare.
Dar a declara că protestele de marti de la Parlament sunt cele mai periculoase și violente din ultimii 32 de ani este nu doar o distorsionare a realității și istoriei, ci mai ales o foarte proastă strategie de a lupta contra AUR. Dimpotrivă. Astfel de acuzații doar îi transformă în victime ale sistemului, iar în ochii unui tot mai mare procent s-ar putea să pară că sunt singurii cărora le mai pasă de oameni.
Nu contează că singurul lucru pe care liderii AUR îl fac este să producă agitație, să facă gargară, să fure și ultimele iluzii și speranțe ale oamenilor doar pentru a reuși să le smulgă simpatia și voturile. Istoria ne spune când, unde și de ce au apărut din când în când mișcări identice cu AUR-ul nostru.
Perioada interbelică a fost creuzetul unde au înflorit și prosperat tot felul de mișcări politice radicale, extremiste, xenofibe, fasciste și pepiniera unde au crescut unii dintre cei mai sângeroși lideri ai lumii din toate timpurile.
Poate că istoria nu se repetă până la urmă atât de fidel încât să ne sară la toți în ochi asemănările și să disperăm într-un deja-vu din care nu mai scăpăm. Dar cu siguranță că, din când în când, angoasa și disperarea îi face pe oameni să își îndrepte atenția spre partide care oferă soluții miraculoase și imediate, exact așa cum promit și liderii AUR acum.
Să nu uităm că au trecut 32 de ani de când peste o mie de români și-au pierdut viața în lupta pentru un vis de o viață și încă nu li s-a făcut dreptate. Și e doar una din nenumăratele probleme nerezolvate care au erodat atât de mult încrederea și speranțele românilor trimițându-i direct în brațele unor partide ca AUR.
Faptul ca în tot acest timp ceea ce se presupunea a fi o coaliție condamnată să funcționeze pe linia – PSD-PNL-UDMR – ca ultima soluție înainte de intrarea în moarte clinică a clasei politice – abia reușește să păstreze aparențele să nu se spurce public e cea mai bună veste pentru AUR.
Ironia e că viitorul Alianței pentru Unirea Românilor chiar depinde de modul cum PSD și PNL vor ști să își unească forțele și să își armonizeze ideile.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
