BT sau BI?


    Ceva ce nu prea are legatura cu politica. Exista ceva special in a deschide un ziar, in a-i pipai paginile si a le arunca apoi la cos fara nici o urma de regret. Fotografiile atent asezate in rand cu textul articolului, titlurile de-o schioapa, jocul din paragrafe sI arhitectura paginilor. Fosnetul discret, indoirea spectaculoasa, contorsionarea din ratiuni de transport. Toate tin de ziarul tiparit pe hartie si se inscriu in acel sentiment dificil de descris al unui reflex burghez ce leaga laolalta micul dejun, cafeaua, tigara si stirile meteo. Cu mici variatiuni ce pot exclude tutunul sau mancarea, inlocuindu-le cu cititul pe volan, la birou, cu un croissant de la chiosc sau cu o racoritoare artificiala.

    Ca mod de viata, ziarul pe care dai bani este strict legat de timpul pe care i-l acorzi pentru a-l consuma. Cand in ecuatie intervine un computer, internetul, zeci de intalniri startegice, planuri si target-uri de indeplinit, cantitatea de timp scade. Scade si atentia acordata micului dejun sau unei cafele bune, mancarii sanatoase, stirilor meteo. O intreaga retea care includea evenimentul citirii unui ziar e pe punctul de a se destrama. Si nu oricum, ci prin evolutie. La fel cum un vierme isi lasa casa croita in jurul trupului pentru a se face fulture, este in natura lucrurilor ca ziarul sa-si lase si el corpul sau de celuloza pentru a se transforma.

    Pe internet nu exista limitari de spatiu. Poti spune o poveste in cateva cuvinte, pentru cei grabiti, iar printr-o simpla apasare de buton, cei ce vor sa afle mai mult pot avea in fata ochilor un tablou pictat pana la cele mai mici detalii. Internetul nu necesita o armata de oameni prinsi in lanturi complicate care tin de distributie, paginare si tipografie. Cred insa ca singura chestiune care mai agata ziarele de hartie, in conditiile in care vizualizarile pe internet ale unui site pot depasi tirajul tiparit, este publicitatea. Mai ieftina virtual, mai scumpa pe hartie. Insa numai pana in momentul in care cei care citesc ziarele pe computer vor deveni mai importanti pentru corporatiile comerciale care antameaza publicitatea. Odata atins acest punct de inflexiune, darwinsmul isi va spune cuvantul si in domeniul presei, iar Bunul de Tipar va deveni Bun de Internet. Din BT, BI. Iar reflexele burgheze isi vor gasi refugiul in diminetile de weekend sau in zilele de concediu.

    35 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here